Udroiu (DIICOT): Gruparea evazionistă din dosarul cărnii a pus în pericol sănătatea cetățenilor

Membrii grupării evazioniste din dosarul cărnii alterate au pus în pericol sănătatea cetățenilor, produsele comercializate de aceștia având destinații multiple, a declarat vineri consilierul procurorului șef al DIICOT, Mihail Udroiu, informează Mediafax.”În momentul acesta, procurorii au o suspiciune rezonabilă că activitățile desfășurate de gruparea infracțională organizată targhetau, pe de o parte, afectarea siguranței statului prin intermediul evaziunii fiscale, iar pe de altă parte, puneau în pericol serios sănătatea cetățenilor”, a spus Udroiu.Consilierul șefului Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT) a precizat că produsele din carne comercializate de membrii grupării aveau destinații multiple. Întrebat dacă printre destinații erau și spitalele, Udroiu a spus că nu are astfel de informații. „Ceea ce investigăm noi, în principal, este evaziunea fiscală și este o fraudă extrem de ridicată. Până la acest moment, prejudiciul preliminar este de aproximativ patru milioane de euro. Pe de altă parte, este componenta referitoare la punerea în circulație a unor produse de carne expirate sau utilizarea acestora în cadrul societăților de catering, sau livrarea către abatoare sau societăți care fabricau mezeluri”, a mai spus Mihail Udroiu.

Recomandări

Condamnări pentru trafic de droguri de mare risc și răzbunare pentru ajutorul dat justiției, într-un dosar major al DIICOT

Ancheta a fost efectuată de procurorii de la DIICOT – Serviciul Teritorial Suceava
Ancheta a fost efectuată de procurorii de la DIICOT – Serviciul Teritorial Suceava

Control judiciar pe cauțiune de peste 100.000 de euro, în dosarul afaceriștilor cu lemn în care a fost ridicat și un consilier județean din Suceava

Leonardo Badea, Prim-viceguvernator BNR: O abordare diferită a creșterii economice în România: dincolo de ritm contează evitarea dezechilibrelor și a capcanei venitului mediu