Udrea:Sper ca tăierea de salarii și pensii să fie până la finele anului; nimeni nu poate da garanții



Ministrul Dezvotării Regionale și Turismului, Elena Udrea, a declarat duminică la ProTv că speră ca tăierile de pensii și salarii „să fie pentru o perioadă scurtă, până la sfârșitul anului”, dar că depinde de succesul implementării măsurilor propuse de Guvern, arătând că nimeni nu poate da garanții.
Elena Udrea a fost întrebată, la emisiunea „După 20 de ani”, difuzată de Pro TV, ce garanții poate oferi că, la anul pe vremea aceasta, nu vor avea loc aceleași discuții despre pensii și salarii și despre faptul că măsurile n-au fost suficiente.
„Garanții nu poate oferi nimeni, așa cum nu oferă nimeni, în toată lumea, garanții. În fiecare zi, la nivel internațional, apar noi reacții ale liderilor țărilor din întreaga lume la evoluția crizei (…) Nimeni nu poate oferi garanții în acest moment. Garanțiile pe care le putem oferi noi sunt că vom implementa măsurile exact așa cum le-am descris și cred că reușita implementării acestor măsuri va face posibilă revenirea la nivelul salariilor și pensiilor”, a spus Udrea.
Ea a arătat că, dacă aceste măsuri s-ar fi implementat de anul trecut, probabil că anul acesta măsurile nu erau atât de dure, menționând faptul că guvernul nu a putut să funcționeze anul trecut aproape patru luni pentru că fusese demis prin moțiune de cenzură.
„Important e ca anul acesta, Guvernul să reușească să-și ducă măsurile pe care și le-a propus la bun sfârșit”, arătând că a spus asta apreciind că Executivul trebuie să reușească să taie cheltuielile bugetare cum a stabilit și să-i scoată din sistemul bugetar pe toți cei care nu au treabă.
Elena Udrea a mai spus că, prin acordul cu FMI, Guvernul și-a asumat responsabilitatea de a scoate din sistemul bugetar 70.000 de angajați. „Prin acordul cu FMI, noi ne-am asumat 70.000, dar înțeleg că, pentru a asigura nivelul de salarii actual, ar trebui ca până la sfârșitul anului să reușim să scoatem din sistemul bugetar 100.000 de angajați”, a precizat Elena Udrea. Ea a arătat că cei care trebuie să reușească acest lucru sunt miniștrii și cei din administrația publică locală și a menționat faptul că, în 2007-2008, în sistemul bugetar au fost angajate 200.000 de persoane.
„Îi vom da afară pe cei care nu sunt competenți, nu au treabă în sectorul bugetar”, a opinat Elena Udrea, care, întrebată pe ce criterii vor fi făcute disponibilizările, a dat ca exemplu ministerul pe care-l conduce. Ea a spus că, în cazul Ministerului Dezvoltării Regionale și Turismului, a fost emisă o hotărâre de guvern prin care s-a decis reducerea cu 21% a numărului de angajați și că după aceea s-a făcut concurs, în urma căruia 158 de oameni, care n-au corespuns criteriilor de performanță, „au plecat din minister”.
Elena Udrea a mai spus că pentru tot ce se întâmplă acum este de vină toată clasa politică din ultimii 20 de ani.
Ea a mai arătat că, până la sfârșitul acestui an, va trebui să se vadă dacă măsurile au fost implementate și efectele pe care le-au avut.
Guvernul și-a asumat răspunderea în Parlament pentru măsurile de austeritate vizând reducerea cu 25% a cheltuielilor în sistemul bugetar și reducerea cu 15% a pensiilor. Moțiunea de cenzură depusă de PSD ca urmare a asumării răspunderii Guvernului a fost respinsă în 15 iunie, la diferență de opt voturi față de numărul necesar apobării, respectiv 236 de voturi. PSD și PNL au contestat la Curtea Constituțională măsurile de austeritate ale Executivului, Curtea urmând să se pronunțe în 24 iunie.