Ministrul Turismului, Elena Udrea, susține, într-o declarație de presă, că unicul scop al comisiei care o anchetează este acela de a fabrica acuzații penale la adresa ei, pentru fapte care nu există.
„Comisia Vanghelie, condusă de Ludovic Orban, a reușit să demonstreze din nou, pentru a nu știu câta oară, că unicul ei scop este acela de a fabrica acuzații penale la adresa mea pentru fapte care nu există. Deoarece nu au găsit nicio încălcare a legii care să-mi poată fi imputată în activitatea de ministru, membrii comisiei încearcă să mă acuze acum de nerespectarea Constituției, a Legii răspunderii ministeriale și a regulamentului Camerei Deputaților, în condițiile în care am respectat întocmai și prevederile acestor acte normative”, a spus Udrea într-o declarație de presă transmisă, joi, MEDIAFAX.
Ea a adăugat că, în elanul lor de a-i forța discreditarea, membrii comisiei dovedesc din nou nu doar rea-credință, ci și o crasă necunoaștere a legii deoarece, spre exemplu, o eventuală încălcare a Constituției sau a regulamentului unei instituții, fie ea și Camera Deputaților, nu atrage după sine sancțiuni penale.
„Cu certitudine însă, comisia funcționează ilegal și abuziv. Bazându-se pe majoritatea pe care o formează în Parlament, PSD și PNL au ajuns să stabilească, prin vot, că au dreptul să încalce legea. Tot PSD și PNL decid, de pe fotolii de senatori și deputați, ce e legal sau ilegal, ce este corect sau incorect în România, ignorând astfel justiția și toate celelalte instituții ale unui stat democratic”, a afirmat Udrea.
Deputatul PNL Ludovic Orban, președinte al Comisiei pentru anchetarea activității ministrului Turismului, a declarat, miercuri, că va cere membrilor din Comisie, care vor decide, declanșarea procedurilor de începere a urmăririi penale a Elenei Udrea.
El a spus că în calitate de președinte al Comisiei va supune votului membrilor acesteia propunerea de inițiere a procedurilor de începere a urmăririi penale a ministrului și trimiterea către Biroul Permanent.
Deputatul PNL a afirmat că își întemeiază această solicitare pe „tot ceea ce s-a întâmplat în ultimele patru săptămâni, în care ministrul Turismului a încălcat Constituția, legea răspudnerii ministeriale și regulamentul Camerei Deputaților”.
Întrebat de ce va face această solicitare înainte de finalizarea raportului comisie, Orban a răspuns: „Pe baza încălcării grosolone a Constituției și a legii răspunderii ministeriale. Lucrurile sunt evidente pentru că, practic,toată opinia publică a putut să urmărească modul în care ministrul Turismului a batjocorit Parlamentul României, a batjocorit legislația, a batjocorit bunul simț al oricărui om”.
Orban a refuzat să prezinte detalii legate de discuțiile de miercuri din Comisie, în care trei experți au prezentat opiniile lor despre achizițiile făcute de ministerul Turismului.
Întrebat dacă până acum comisia a identificat elemente penale pe fondul activităților cercetate, Orban a evitat să răspundă, motivând că s-ar antepronunța și ar încălca regulamentul comisiei.
Comisia urmează să îi audieze, în următoarele zile, pe reprezentanții CNA și ai Oficiului de Turism de la Paris, după care să înceapă redactarea concluziilor în vederea întocmirii raportului final.
Biroul Permanent al Camerei Deputaților a aprobat, miercuri, solicitarea deputaților PSD din Comisia de anchetă Udrea de a trimite comisiei Juridice spre analiză declanșarea procedurii prealabile de urmărire penală împotriva ministrului Turismului, a declarat secretarul Camerei Sever Voinescu.Udrea s-a prezentat, marți, la ședința Comisiei parlamentare de anchetă în cazul sumelor cheltuite de Ministerul Turismului, însoțătă de doi secretari de stat. Udrea a părăsit ședința deputaților din Comisia parlamentară în cazul său, înainte de încheierea lucrărilor, după ce a acuzat faptul că acest organism funcționează ilegal.
Deputații din comisia de anchetă în cazul Udrea și-au exprimat, marți, nemulțumirea față de faptul că ministrul PDL al Turismului a părăsit ședința și au decis ca miercuri să înceapă elaborarea unui raport preliminar referitor la activitatea Ministerului, pe baza documentelor pe care le-au primit.