Dinamo

Turcu a cerut oficial falimentul clubului



Vasile Turcu nu mai vrea să fie luat de prost de acționarii lui Dinamo
Vasile Turcu nu mai vrea să fie luat de prost de acționarii lui Dinamo

Avocații cărora acționarul FC Dinamo, Vasile Turcu, le-a cedat drepturile litigioase, și Administrația Finanțelor Publice – Sector 1 București au solicitat Tribunalului Capitalei declanșarea procedurii de faliment a clubului Dinamo, invocând datorii neonorate.
În urma solicitării depuse de avocații lui Turcu, înregistrată în data de 30 aprilie, primul termen în dosarul dintre SC DINAMO 1948 SA și acționarul grupării „alb-roșii” a fost stabilit pentru 26 noiembrie 2010.
Acționarul FC Dinamo, Vasile Turcu, declarase, la 28 aprilie, agenției MEDIAFAX, că în cazul în care gruparea „alb-roșie” nu își achită datoriile se va supune legii falimentului și riscă să nu mai primească licența de club profesionist. „Dacă Dinamo nu plătește datoriile e simplu ca «bună ziua», intervine insolvența prin legea falimentului și nu va mai primi licența. Dacă eu sunt dator în bancă, banca nu te execută? Eu am creditat la fel cum ar credita o bancă. Dacă ei nu au mai vrut să fiu în club și au să-mi dea bani, ce să fac? Eu nu mai am ce să vorbesc cu ei. E treaba mea? Ce să fac acum, să mai aduc și bani de acasă? Ei fac ce vor, ei conduc acolo și eu ce să fac, să aduc cu bani de acasă? Asta e, următoarea etapă e falimentul, eu ce să fac? Ce, l-am provocat eu sau ei. Când m-au dat afară de acolo am zis că au soluții. Când ai datorii la unu îl ții lângă tine, hai să găsim o soluție. Înseamnă că domnul Badea are soluții. Eu nu am de ce să fiu îngrijorat. Cine are să-mi dea să fie îngrijorat”, a declarat Turcu.
Oficialul dinamovist spune că nu a solicitat bani pentru acțiunile pe care le deține la FC Dinamo: „Eu am depus o cerere de anul trecut să ies din rândul acționarilor, dar dacă ei mi-au spus că nu au bani, am zis să-i înțeleg. Sunt două lucruri total diferite, eu nu am cerut banii pe acțiuni. Dacă vor să cumpere acțiunile, bine, dacă nu, nu”.
Omul de afaceri Vasile Turcu a declarat, la începutul lunii aprilie că decizia sa de a se retrage din acționariatul clubului Dinamo este irevocabilă, el cedând deja drepturile litigioase către două case de avocatură.
Cea de-a doua solicitare, a Administrației Finanțelor Publice, împotriva Asociației Clubul Sportiv Fotbal Club Dinamo București, a fost înregistrată la Tribunalul București în data de 26 aprilie și are ca prim termen în 28 mai.
Datoriile acumulate de către clubulul Dinamo la bugetul de stat provin din taxele care ar trebui aplicate fotbaliștilor conform Codului Muncii. Pe de altă parte, reprezentanții grupării bucureștene invocă o Ordonanță care reglementează Legea Sportului și care scutește cluburile de fotbal de la plata acestor taxe.