Impresarul Dumitru Tudor a declarat, vineri, agenției MEDIAFAX, că mijlocașul Florin Lovin va face deplasarea cu Steaua în stagiul din Cipru, dar că până la 31 ianuarie, când se încheie perioada internațională de transferări, Malaga CF va face tot posibilul să-l achiziționeze.
„Lovin este o prioritate pentru Malaga, până la 31 ianuarie, când se încheie perioada de transferări, va face tot posibilul să-l ia. Așa cum v-am spus acum câteva zile, cluburile sunt înțelese, rămâne ca spaniolii să vireze banii după ce va aproba acel consiliu al lor tranzacția”, a spus Tudor.
Gruparea spaniolă a fost refuzată de Steaua în urmă cu o săptămână în privința transferului lui Florin Lovin. Malaga oferea un milion de euro, însă grupării „roș-albastre” nu i-a convenit modalitatea de plată pe care o doreau spaniolii, achitarea banilor în rate.