Trimisă în judecată, după ce a fost prinsă cu 1.000 de pachete de țigări de contrabandă

Tigari de contrabanda
Tigari de contrabanda

O femeie de 51 de ani a fost trimisă în judecată de anchetatori, după ce a fost acuzată de săvârșirea infracțiunii de „contrabandă”. Femeia a primit vestea în arestul IPJ Suceava, unde se află în arest preventiv pentru 30 de zile.
Fapta de care este acuzată femeia s-a petrecut în seara de 9 iulie, când polițiștii de la Serviciul de Investigare a Criminalității Economice au descoperit aproape 1.000 de pachete de țigări de contrabandă, care erau scoase la vânzare în Piața Agroalimentară Burdujeni din municipiul Suceava. Țigările în valoare de 13.000 de lei, au fost găsite la o femeie în vârstă de 51 de ani. Polițiștii au luat atunci decizia de a o reține pentru o perioadă de 24 de ore și i-au întocmit dosar penal pentru infracțiunea de ”contrabandă”, iar întreaga cantitate de țigări a fost confiscată.
În cursul zilei care a urmat Parchetul de pe lângă Judecătoria Suceava a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față de inculpata P.E. de 51 de ani, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „contrabandă”, constând în faptul că în cursul serii precedente, în jurul orelor 19:40, inculpata a fost depistată deținând pentru comercializare în Piața Agroalimentară Burdujeni din municipiul Suceava, la punctul de lucru al unei societăți comerciale, țigări de proveniență extracomunitară, bunuri care trebuiau plasate sub un regim vamal cunoscând că acestea provin din contrabandă și cauzează un prejudiciu bugetului de stat.
Prin ordonanța organelor de cercetare penală din aceeași zi a fost dispusă reținerea inculpatei pentru o durată de 24 ore. La expirarea reținerii a fost pronunțată o încheiere la Judecătoria Suceava, prin care s-a dispus arestarea preventivă a inculpatei pentru o perioadă de 30 de zile, pentru săvârșirea infracțiunii de „contrabandă”.
Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava au finalizat cercetările în această cauză, întocmind în aceste zile rechizitoriul prin care s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a inculpatei de 51 de ani pentru săvârșirea infracțiunii de ”contrabandă”.

Recomandări

Razie a polițiștilor în autobuzele din municipiul Suceava. Au fost căutați hoți de buzunare și a fost depistat un hărțuitor sexual

Dosarul privind un șofer băut care a accidentat mortal un tânăr, plimbat în Camera Preliminară un an și jumătate