Un bărbat care a pretins și primit bani sub pretextul că are „pile” printre procurori și poate obține o soluție favorabilă într-un dosar penal a fost trimis în judecată, se arată într-un comunicat de presă trimis, în cursul zilei de miercuri, de Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava.
Nicolae Ciuvercă, zis „Nelu”, în vârstă de 36 de ani, din comuna Vatra Moldoviței, a fost dat pe mâna judecătorilor pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență.
Ciuvercă, susțin anchetatorii, a primit suma de 200 de euro și 1200 de lei de la un cetățean care era cercetat penal de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpulung Moldovenesc și căruia i-a promis că îl poate ajuta să scape de răspunderea penală, având cunoștințe printre anchetatori.
Respectivul cetățean și-a dat seama că a fost înșelat când a aflat că dosarul în care era învinuit pentru conducerea unui autoturism pe drumurile publice cu o alcoolemie peste limita legală a ajuns în instanță, procurorii trimițându-l în judecată.
„Inculpatul a avut inițial o atitudine nesinceră, ulterior revenind asupra celor declarate și recunoscând fapta”, se arată în comunicatul Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava.
Ciuvercă a fost reținut pentru 24 de ore pe data de 23 martie 2010, iar instanța de judecată a dispus cercetarea acestuia în stare de libertate, interzicându-i însă să părăsească localitatea de domiciliu.
Dacă va fi găsit vinovat, bărbatul riscă o pedeapsă între 2 și 10 ani.
La proces
Trimis în judecată, după ce a pretins că are „pile” la procurori și poate măslui dosare penale
