Tribunalul a respins acțiunea lui Iancu, TAS singurul competent să se pronunțe



Tribunalul București a respins, ieri, acțiunea intentată de președintele FC Timișoara, Marian Iancu, împotriva patronului grupării Poli Timișoara, Claudio Zambon, deoarece scandalul dintre cei doi a fost deja tranșat de Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS) de la Lausanne. Marian Iancu l-a acționat în instanță pe Claudio Zambon solicitând să constate falsificarea actelor care demonstrau că palmaresul grupării ce activează acum în Liga a IV-a aparține omului de afaceri italian.
Tribunalul București a decis că nu este de competentă să judece o asemenea solicitare, deoarece decizia în privința litigiului dintre ei a fost deja luată de Tribunalul de Arbitraj Sportiv, competent să rezolve astfel de probleme.
Poli Știința Timișoara, gruparea din Liga I, prezidată de Marian Iancu, și Poli Timișoara, clubul patronat de omul de afaceri italian Claudio Zambon, care activează acum în Liga a IV-a, își dispută de mai mult timp palmaresul și însemnele Politehnicii Timnișoara, club fondat în 1921.
În decembrie 2006, Tribunalul de Arbitraj Sportiv de la Lausanne a decis să oblige pe FCU Politehnica Timișoara să continue cu numele inițial, CS FC Politehnica AEK Timișoara, sau să își ia un alt nume aprobat de FRF, hotărând să interzică și folosirea culorilor alb-violet. De asemenea, TAS a mai decis ca FCU Politehnica Timișoara să plătească câte 5.000 de euro pentru fiecare meci oficial jucat, începând cu data de 5 decembrie 2006 și până când intră în vigoare schimbarea de nume în concordanță cu prezenta sentință. FCU Politehnica Timișoara a fost obligată, de asemenea, să plătească suma de 90.000 de euro drept compensație pentru violarea folosirii numelui, a culorilor, a imnului, a istoriei și a logoului SC FC Politehnica Timișoara SA, între 13 iunie și 4 decembrie 2006. În cazul în care nu va achita această sumă în decurs de o lună, FCU Politehnica Timișoara va trebui să plătească o dobândă anuală de cinci procente.
La începutul lunii septembrie, FIFA a cerut FRF să penalizeze cu șase puncte echipa FC Timișoara pentru nerespectarea unor prevederi ale deciziei TAS în legătură cu palmaresul formației Politehnica Timișoara. Comitetul Executiv al FRF a decis punerea în aplicare a deciziei FIFA de penalizare cu șase puncte a echipei FC Timișoara pentru neexecutarea punctului 3 din hotărârea TAS, pronunțată la 25 aprilie 2008, în cazul palmaresului grupării Politehnica. Punctul trei al hotărârii TAS din 25 aprilie 2008 se referă la schimbarea culorilor clubului de către FC Timișoara, astfel încât acestea să nu mai includă culoarea violet.
Palmaresul echipei Poli Timișoara este deținut în prezent de AS FC Politehnica Timișoara conduse de Viorel Boiț, care însă nu este afiliată la FRF.