Păstrându-și bunele obiceiuri (și care, în asemenea vremuri, sunt mai degrabă păguboase), sâmbătă seara, de la ora 21, discoteca „Vox” ni i-a adus pe cei patru muzicieni care alcătuiesc remarcabilul grup de (așa-mi sună mie!) hard blues „Trenul de noapte”. Față de formula din vară, când la chitară cântase Mircea Ioniță, la Fălticeni, la „Thales”, versiunea 2010 a grupului îl include în locul acestuia pe Rareș Totu, chitarist excepțional, încântător în solo-urile cu care a împănat piesele mai vechi sau mai noi ale grupului, surprinzându-l cu improvizațiile sale până și pe Marcian Petrescu, liderul și sufletul bandei (traducere pentru „band”!).
Faptul că la începutul „cântării” nu erau decât vreo 40 de oameni, iar la sfârșit (adică pe la ora 1 noaptea!) nu mai mult de 70, m-a pus serios pe gânduri, cu atât mai mult cu cât vinerea trecută asistasem la o scenă asemănătoare, cu oarecare justificare, ziceam eu atunci: fuseseră trei nume unul și unul, adică Berti Barbera cu Nicu Patoi la „Padrino”, „Kumm” la „Vox” și Vama Nouă la „Giovani”, adică prea mult pentru un târg unde muzică a ajuns să însemne Anda Adam ori Fuego, maximum „Voltajjj”, iar când se adună toți în aceeași zi și la aceeași oră toată lumea iese păgubită, de la patronii care scot bani din buzunare până la muzicienii care cântă pentru săli goale.
Acum, la o săptămână distanță și fără concurență, situația a fost identică. Păcat, mare păcat, fiindcă Marcian Petrescu a cântat ca întotdeauna, adică excepțional, folosindu-și toate cele 18 (!) muzicuțe (i-am și zis: „Marciane, l-ai bătut pe Keith Richards, că ăsta folosește doar 17 chitare în concertele Rolling Stones!”), lansându-se în niște solo-uri fulminante, cele mai apreciate fiind cele în care se duela cu chitara lui Rareș sau cu tobele (manevrate tot mai dibaci de Costel Bărbășelu).
S-a cântat de toate, de la „Cu prietenii cânt blues” sau „Iubirea ta e ca un cancer” până la „Miss You” (Stones, desigur), ba chiar și blues-uri braziliene ori cubaneze, toate punctate de obișnuitele povești ale lui Marcian, mereu altele și mereu transmițând câte un mesaj interesant.
O seară minunată, de care ne-am bucurat toți cei prezenți. Iar cei care n-ați fost, nu-i nimic: peste doi ani jumate vine iar campania electorală și-o să puteți asculta din nou playback-urile favorite, alea cu Anda Adam și Anna Lesko. Rectific supratitlul: suceveni, nu vă treziți! Rămâneți adormiți și visați-le pe alea. Oricum n-ați fi înțeles nimic, că ăștia trei de care vorbii, patru cu „băsarul” Robert Ardeleanu, bun ca întotdeauna, cântă din instrumente și voci, nu din excrescențe și CD-uri. Ei nu-ți fac visele plăcute, ci doar își dau sufletul acolo, pe scenă, pentru 20 de lei de om pe care, cu siguranță că din cauza crizei, nu i-ați avut. Sau i-ați economisit pentru concertele „moca” unde, urmărind bălăngăneala maimuțelor, v-a rămas și de-un mic și-o bere. La „Trenul de noapte” merge doar whisky. D-ăla bun. Așa se explică, de fapt, de ce n-ați fost acolo.
