Aproape trei sferturi dintre cele 21.277 de grupuri de întreprinderi care activau pe piața românească în anul 2011 sunt controlate de societăți din străinătate, Germania plasându-se pe prima poziție în funcție de ponderea numărului de salariați din aceste entități, potrivit INS.
În România, în anul 2011, au fost identificate 21.277 grupuri de întreprinderi, din care 5.555 de grupuri rezidente și 15.722 de grupuri de întreprinderi multinaționale ( 101 controlate din interior, respectiv 15.621 controlate din străinătate), se arată într-un comunicat al Institutului Național de Statistică.
Un grup reprezintă mulțimea de întreprinderi legate la un cap de grup printr-o cotă de control real nenul, iar o întreprindere este controlată dacă o altă întreprindere deține un procent depășind strict 50% în luarea deciziilor din adunarea generală a acționarilor, sau care, prin contract are drept de control.
În anul 2011, 26% din grupurile de întreprinderi identificate în România erau rezidente, iar 90% dintre acestea aveau 2 sau 3 întreprinderi.
Cea mai mare parte a grupurilor de întreprinderi din România își desfășoară activitatea în comerț, industria prelucrătoare sau construcții.
În anul 2011, cel mai mare procent de grupuri de întreprinderi au fost identificate în secțiunea comerț cu ridicata și cu amănuntul, repararea autovehiculelor și motocicletelor (21%), secțiunea industria prelucrătoare (16%), secțiunea construcții (14%).
Grupurile de întreprinderi rezidente activează în secțiunea comerț cu ridicata și cu amănuntul, repararea autovehiculelor și motocicletelor (22%), industria prelucratoare (13%), construcții (11%) și activități profesionale, științifice și tehnice (11%).
În funcție de ponderea numărului de salariați, majoritatea subgrupurilor de întreprinderi din România sunt controlate din Germania, Franța sau Olanda.
Rezultatele anului 2011 indică faptul că pe primul loc, în funcție de ponderea numărului de salariați, se află subgrupurile de întreprinderi controlate de persoane juridice sau persoane fizice situate în Germania (17%), pe locul doi sunt cele controlate din Franța (11%), în timp ce 8% din subgrupurile de întreprinderi sunt controlate din Olanda.
În funcție de ponderea numărului de salariați în total grupuri de întreprinderi multinaționale controlate din străinătate, subgrupurile de întreprinderi controlate din Germania predomină în industria prelucratoare (7%), în secțiunea comerț cu ridicata și cu amănuntul, repararea autovehiculelor și motocicletelor (5%) și în secțiunea informații și comunicații (1%).
Subgrupurile de întreprinderi controlate din Franța domină în industria prelucrătoare (4%), în secțiunea comerț cu ridicata și cu amănuntul, repararea autovehiculelor și motocicletelor (2%) și în secțiunea intermedieri financiare și asigurări (1%).
În privința subgrupurilor de întreprinderi controlate din Olanda 2% se regăsesc în industria prelucrătoare, 2% în secțiunea informații și comunicații și 1% în secțiunea comerț cu ridicata și cu amănuntul, repararea autovehiculelor și motocicletelor
Subgrupurile includ unitățile (întreprinderile) unui grup de întreprinderi multinaționale rezidente în aceeași țară.