Fotbal Club Cetatea

Trei fotbaliști de la FC Bârlad sunt în probe la Suceava



Feraru este unul dintre cei trei jucători bârlădeni veniți în probe la Suceava
Feraru este unul dintre cei trei jucători bârlădeni veniți în probe la Suceava

În afară de Vasile Feraru, care a apucat deja să debuteze în tricoul Cetății în partida de verificare cu Rapid, ieri la amiază au poposit în curtea Cetății încă doi fotbaliști de la formația de Liga a III-a FC Bârlad. Primul dintre ei este Adrian Dumitru și are 25 de ani. Evoluează pe postul de atacant iar în ediția trecută de campionat a fost unul din cei mai prolifici marcatori din eșalonul trei. Dumitru a venit însoțit de Cristian Căldăraru, un jucător cu talie, în vârstă de doar 20 de ani, care poate evolua cu succes în apărare pe ambele benzi ale terenului. Ei se vor pregăti în următoarea perioadă sub comanda antrenorului Ovidiu Murariu, iar dacă vor confirma vor fi opriți în lotul grupării sucevene. Amicalul cu Dunărea Giurgiu se joacă la Boroaia Din cauza încălzirii vremii care a făcut ca majoritatea terenurilor din zonă să devină impracticabile, meciul test programat astăzi cu Dunărea Giurgiu a fost în pericol să nu se mai dispute. Inițial, partida urma să se desfășoare la Suceava, însă suprafețele de joc de la Ițcani și din cartierul George Enescu sunt veritabile orezării. Apoi, în cursul dimineții de ieri apărut varianta Târgu Neamț, însă administratorul bazei sportive de acolo nu a fost de acord să pună la dispoziție terenul pentru un asemenea joc. În cele din urmă, spre seară, oficialii suceveni au găsit înțelegere la autoritățile locale din Boroaia, care au acceptat cu dragă inimă să găzduiască gruparea fanion a județului pentru un meci amical. Antrenorul principal al Cetății, Ovidiu Murariu a anunțat că va folosi în întâlnirea cu Dunărea Giurgiu toți jucătorii care au fost menajați în primul amical al anului, disputat joi în compania Rapidului.



Recomandări