Trei din răniții din accidentul de la Stroiești vor fi operați, iar prietenii lor fac apel pentru donarea de sânge



accidentul de la Stroiesti
accidentul de la Stroiesti

Trei din tinerii răniți în accidentul de luni de pe E 58, la ieșirea din Stroiești spre Ilișești, au rămas internați în spital. Este vorba de două fete și un băiat, toți cu fracturi de femur, motiv pentru care medicii au decis că trebuie operați. Prietenii acestora au postat un mesaj pe rețelele de socializare în care fac apel la oameni să doneze sânge.
”Un camarad de al nostru are nevoie urgentă de sânge. E internat la secția de Ortopedie Suceava, împreună cu iubita lui și o prietenă, în urma unui accident grav petrecut ieri (n.r. luni). Au nevoie de sânge pentru operațiile ce o să urmeze. Se poate dona orice grupă, specificând unul din următoarele nume: Doboș Ciprian, Pavăl Denisa, Hristache Adelina, secția Ortopedie Suceava”, este mesajul transmis în mediul online.
Cei trei au ajuns la spital după ce mașina în care se aflau a intrat pe contrasens și a lovit un alt autovehicul. Din primele date ale anchetei rezultă că vinovat pentru producerea accidentului este unul din cei trei răniți din spital. Ciprian Doboș, de 21 de ani, a intrat pe contrasens, iar el și ceilalți trei pasageri din autoturismul marca Peugeot au suferit răni. Toți patru au fost transportați la spital, dar un tânăr a plecat acasă după ce a primit îngrijiri în Unitatea de Primire Urgențe. Din cei patru răniți, doi dintre ei erau încarcerați, iar ceilalți doi erau blocați, în imposibilitate de a ieși singuri din mașină.



Recomandări

Tată în stare gravă, după ce mașina în care se afla alături de copilul de 3 ani a fost aruncată pe sens opus de un șofer neatent

Trei răniți, mașini și garduri avariate, după ce un băiat de 16 ani a ieșit la plimbare cu mașina mamei

Un tânăr care gonea cu 122 de km/h în localitate și a fugit de polițiști, prins după o anchetă complexă și arestat
Un tânăr care gonea cu 122 de km/h în localitate și a fugit de polițiști, prins după o anchetă complexă și arestat

Una dintre fetele rănite în accidentul de la Pătrăuți este stabilizată. Celelalte două surori rămân în stare foarte gravă

O femeie moartă, trei tinere cu leziuni grave, după un impact devastator între un autoturism și un autotren
O femeie moartă, trei tinere cu leziuni grave, după un impact devastator între un autoturism și un autotren