Trei din cei cele cinci persoane moarte în accidentul din Ungaria sunt din județul Botoșani



Trei dintre cele cinci persoane care au murit, luni, într-un accident produs în apropierea localității ungare Szeged sunt din județul Botoșani, una din județul Buzău, iar o alta din Dâmbovița, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Prefecturii Botoșani, Radu Doruleț, după primirea infogramei privind identitatea victimelor, lucrători ai Serviciului de Pașapoarte Botoșani au mers deplasat în localitatea Vorona pentru a înștiința oficial familia despre moartea celor trei botoșăneni, Florin Viorel I. (36 ani), Mihaela I. (32 ani) și Florin Alexandru I. (11 ani) – copilul celor doi.
El a precizat că membrii familiei au completat o declarație prin care solicită repatrierea corpurilor, documentele privind repatrierea fiind deja trimise MAE.
Doruleț a mai spus că șoferul autoturismului era din județul Dâmbovița, iar cea de-a cincea victimă este din Râmnicu Sărat, fiind fratele femeii din Botoșani care a murit.
Cei cinci se întorceau în vacanță în România, din Spania, unde se aflaseră la muncă.
Accidentul s-a produs luni, la ora locală 04.00 (05.00 ora României), pe drumul 43 în regiunea Klarafalva, la 26 de kilometri est de Szeged, a precizat Szilvana Tuczakov din cadrul poliției regionale Csongrad.
Potrivit primelor informații, auoturismul în care se aflau cei cinci români a schimbat banda pentru a depăși un alt vehicul și a lovit frontal un camion înmatriculat în România. În urma impactului, cele cinci persoane aflate în autoturism au murit pe loc.