Trei copii din localitatea vasluiană Docăneasa, cu vârste cuprinse între patru și 14 ani, au fost internați în spital cu toxiinfecție alimentară, după ce ar fi mâncat parizer cumpărat la ofertă de la un magazin din municipiul Bârlad, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Cu simptome de greață, vărsături, cefalee și dureri abdominale, cei trei copii au fost transportați cu o ambulanță la Spitalul de Copii „Sfântul Nicolae” Bârlad, de unde medicii au dispus transferarea lor la Spitalul de Urgență din aceeași localitate, având în vedere starea lor precară de sănătate.
Internați la Secția de Boli Infecțioase, copiii au fost supuși de urgență tratamentelor de specialitate.
„Cei trei copii provin din două familii, cei mai mari dintre ei fiind frați. În momentul de față, se află internați în Secția Infecțioase, unde urmează tratamentul de specialitate în astfel de cazuri, evoluția lor fiind favorabilă. Se fac analize repetate, având în vedere că starea lor de sănătate se poate modifica oricând în următoarele 72 de ore”, a declarat, ieri, pentru corespondentul MMEDIAFAX Gabriela Daniș, directorul medical al Spitalului de Urgență Bârlad.
Sesizată de conducerea Spitalului de Urgență Bârlad, Direcția de Sănătate Publică Vaslui a declanșat o anchetă în acest caz pentru a stabili cu exactitate alimentul pe care l-au mâncat copiii și care au fost cauzele declanșării simptomelor de toxiinfecție alimentară.
„Deocamdată, nu putem spune cu certitudine de la ce aliment s-au îmbolnăvit copiii. Până la efectuarea analizelor de laborator la probele prelevate din alimentele consumate, nu ne putem pronunța. Însă, din ce am discutat cu mamele copiilor, cele două au cumpărat parizer la ofertă dintr-un magazin din Bârlad, semipreparat care expira chiar a doua zi de la data la care era oferit spre comercializare”, a precizat Luminița Costache, directorul Direcției de Sănătate Publică Vaslui.
La rândul lor, autoritățile sanitare vasluiene au alertat Direcția Sanitar – Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Vaslui pentru a face o serie de controale la magazinele de unde au fost procurate alimentele consumate de copii.