Stil de viață

Trei ani în fața oglinzii



Stil de viață: Trei ani în fața oglinzii
Stil de viață: Trei ani în fața oglinzii

Femeile își petrec în fața oglinzii peste trei ani din viață, partenerii lor de viață fiind nevoiți să își petreacă trei luni din viață așteptându-și răbdători alesele inimii.
De câte ori nu vi s-a întâmplat să observați că machiajul dumneavoastră sau coafura nu sunt exact ce vă doriți și să mai treceți câteva minute prin fața oglinzii pentru a retușa ce mai e de retușat, în ciuda faptului că partenerul dumneavoastră este gata de mult de plecare și prietenii vă așteaptă de mult la restaurant. Indiferent câte reproșuri v-ar face partenerul, cel puțin de acum înainte aveți o scuză. Nu sunteți singura femeie care își supune alesul unei asemenea „torturi”.
Potrivit unui recent studiu britanic, femeile petrec trei ani din viață în fața oglinzii, în timp ce domnii au de așteptat în total trei luni pentru ca partenera lor să fie gata.
Acestea sunt rezultatele unui studiu comandat de compania de produse cosmetice Nephria, care „a luat la întrebări” 3.000 de britanice. Rezultatele au fost clare.
Dacă este să ne luăm după calculele specialiștilor, o femeie are nevoie de 72 de minute pentru a se pregăti pentru o ieșire în oraș. De regulă, reprezentantele sexului frumos au nevoie, în medie, de 22 de minute pentru duș și epilat picioarele, șapte minute pentru aplicarea unei creme hidratante și a unui bronz artificial, 23 de minute pentru uscarea și coafarea părului, 14 minute pentru machiaj și șase minute pentru îmbrăcat. Dacă mai luăm în considerare că acest ritual se repetă de două ori pe săptămână, în cazul unei vieți mondene mai agitate, la cifra mai sus precizată, trebuie să mai adăugați zece luni din viață.
Frumusețe cu nervi
Veștile rele pentru domni nu se termină aici. Pentru a se pregăti s plece la serviciu dimineața, femeile au nevoie în medie de 40 de minute, adică 10 zile pe ani sau nu mai puțin de doi ani din viață. Cei care plătesc consecințele pentru aceste momente „prețioase” sunt bărbații, care sunt condamnați să își aștepte partenerele trei luni din viață, mai precis 17 minute și 25 de secunde de două ori pe săptămână. În plus, ei sunt obligați ca la final să le asigure pe doamne că arată impecabil. Iar „supliciile” nu se termină aici. Un bărbat care „face greșeala” să își însoțească partenera la cumpărături este nevoit să o aștepte în fața cabinei de probă timp de o oră și două minute, adică aproximativ o zi pe an, asta dacă „partidele de shopping” au loc cam o dată la 15 zile.
Potrivit aceluiași sondaj, două treimi dintre reprezentanții sexului tare au mărturisit că s-au săturat să își aștepte mereu partenera, indiferent dacă este vorba de ieșirile în oraș sau de mersul la cumpărături. În plus, zece procente dintre respondenți spun că au încheiat o relație tocmai din cauza faptului că își așteptau prea mult ca partenera mult prea preocupată de propria imagine, în timp ce 20 la sută dintre domnii intervievați au recunoscut că pentru a scăpa de plictiseală se delectează admirând celelalte frumuseți feminine prezente în magazin. Așa ca stimate doamne fiți foarte atente. Înainte de a intra în cabină, uitați-vă în oglindă, însă nu vă scăpați de sub observație partenerul și mai ales ceasul, pentru că riscați ca data viitoare să vă plimbați singure printre rafturi.



Recomandări

Lumină din carte, lumină din suflet – Ziua Educației la Liceul Teoretic „Iorgu Vârnav Liteanu” din Liteni

Lumină din carte, lumină din suflet – Ziua Educației la Liceul Teoretic „Iorgu Vârnav Liteanu” din Liteni
Lumină din carte, lumină din suflet – Ziua Educației la Liceul Teoretic „Iorgu Vârnav Liteanu” din Liteni