Măsuri DSV

Tratament antirabic pentru cinci persoane care au sacrificat o bovină turbată



Cinci persoane din comuna Cacica au fost vaccinate antirabic și sunt monitorizate de Direcția Sanitar Veterinară Suceava după ce au sacrificat un taur care avea rabie.
Conform anchetei sanitar-veterinare, Viorica Ciornei, care locuiește în satul Pârteștii de Sus, comuna Cacica, a observat în urmă cu câteva zile că un taur din gospodărie se comportă agresiv și dă semne că ar fi bolnav, astfel că, ajutată de patru persoane, a sacrificat animalul. Proprietara a anunțat apoi medicul veterinar, iar capul animalului a ajuns la laboratorul Direcției Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Suceava, unde, pe 23 august, s-a confirmat că taurul era turbat.
„A fost efectuată o anchetă epidemiologică, stabilindu-se un program de măsuri care include izolarea și punerea sub observațe a animalelor care au coabitat cu taurul respectiv. Persoanele care au sacrificat bovina au fost preluate pentru tratamentul profilatic antirabic, iar carcasa, organele și pielea animalului au fost confiscate și trimise spre incinerare la o unitate autorizată”, a declarat doctorul Petrea Dulgheru, șeful DSVSA Suceava.
El a ținut să avertizeze că în acest caz nu s-a procedat corect, iar orice comportament suspect al unui animal trebuie anunțat medicului veterinar, totodată foarte importantă fiind evitarea contactului cu acesta.
Până în prezent, anul acesta, în județ s-au înregistrat zece cazuri de rabie.