Măsuri

Transportatorii care depășesc tonajul maxim admis nu mai pot circula pe drumuri



Vicepreședintele Consiliului Județean Suceava Daniel Cadariu
Vicepreședintele Consiliului Județean Suceava Daniel Cadariu

Administrația județeană, împreună cu reprezentanți ai Poliției Rutiere și ARR, va intensifica verificările pe drumurile județene pentru depistarea transportatorilor care depășesc tonajul maxim admis. Vicepreședintele Consiliului Județean Suceava Daniel Cadariu a precizat că în urma schimbării legislației în domeniu, începând cu data de 1 mai 2010, pentru autovehiculele care transportă balast, nisip sau lemn nu se mai poate elibera autorizație specială de transport (AST), urmând ca toate aceste transporturi să se încadreze din punct de vedere al masei totale maxime admise în limitele prevăzute de lege.
Cadariu a explicat că pentru autovehicule sau pentru un ansamblu de vehicule cu cinci sau mai multe axe limita este de până la 40 de tone; pentru autovehicule cu patru axe – până la 30 de tone; autovehicule cu trei axe – până la 22 tone, iar pentru autovehicule cu două axe – până la 16 tone.
„Trebuie spus că până la apariția noilor prevederi legale, pentru depășirea masei totale maxime admise, transportatorii plăteau o taxă suplimentară, în acest sens administratorii drumurilor întocmindu-le autorizații speciale de transport. Începând cu data de 1 mai 2010, această procedură nu mai este posibilă, iar amenzile pentru depășirea tonajului vor fi cuprinse între 25.000 și 35.000 de lei. Mai mult, conducătorii auto care refuză cântărirea sau care se sustrag de la control vor fi sancționați cu amenzi cuprinse între 15.000 lei și 25.000 lei”, a declarat Cadariu.
În anul 2009 au fost constatate 219 contravenții

Vicepreședintele CJ Suceava a mai spus că în urma verificărilor efectuate în anul 2009 de către Direcția Județeană de Drumuri și Poduri, împreună cu reprezentanți ai Poliției Rutiere și ARR, au fost întocmite 219 procese verbale de contravenție, valoarea totală a amenzilor fiind de peste 360.000 de lei. El a adăugat că tot în cursul anului trecut, pentru depășirea masei totale maxime admise au fost eliberate 123 de autorizații speciale de transport, în valoare totală de 104.490 de lei.
„Echipele care efectuează aceste controale sunt supuse deseori la presiuni și intimidări din partea conducătorilor auto sau chiar a administratorilor unor societăților comerciale, iar uneori activitatea de control nu poate avea eficiență din cauza «solidarității» între transportatori, care anunță imediat prezența echipajelor în trafic”, a mai declarat Cadariu.
Remorcile mașinilor cu materiale de balastieră ar trebui să fie acoperite

În același timp, el a arătat că atât transportatorii, cât și Consiliile Locale din județ trebuie să aibă în vedere respectarea unui alt act normativ, respectiv Hotărârea de Guvern nr. 1373 /2008 privind reglementarea furnizării și transportului rutier de bunuri divizibile pe drumurile publice. Daniel Cadariu a explicat că în baza acestei hotărâri, furnizorii de materiale de balastieră au obligația să-și monteze platforme – cântar pentru ca orice autovehicul aflat în trafic să respecte masele maxime admise. El a mai spus că toate mașinile care transportă astfel de materiale au obligația să-și doteze mașinile cu prelate și să-și etanșeze benele.
„Din păcate, agenții economici care transportă material lemnos nu sunt la fel de «receptivi» față de aceste prevederi. Astfel, în zona drumurilor județene, anumite societăți comerciale manipulează și depozitează masă lemnoasă fără aprobarea administratorului drumului, lucru care duce la colmatarea șanțurilor de scurgere a apelor, precum și a podețelor, având ca efect degradarea carosabilului. Ne exprimăm speranța că vom beneficia și de concursul altor instituții, cum sunt cele din domeniul silvic, pentru identificarea și tragerea la răspundere a celor care încalcă legea”, a încheiat Daniel Cadariu.