Traficul pe Transfăgărășan va fi închis marți pentru detonarea unor stânci de pe versanți



Circulația pe Drumul Național 7C – Transfăgărășan – va fi închisă, marți, 31 august, timp de câteva ore, pentru detonarea unor stânci care ar putea să cadă de pe versanți, înlăturarea lor fiind posibilă doar prin detonare, transmite corespodenntul MEDIAFAX.
Potrivit unui comunicat de presă transmis de Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Sibiu, marți, în intervalul 07.00-14.00, un echipaj din cadrul instituției, împreună cu Unitatea Specială pentru Situații de Urgență de la Ciolpani, va interveni pentru înlăturarea prin efect pirotehnic a unor stânci situate pe versanții de pe marginea DN 7C – Transfăgărășan.
„Sunt câteva stânci pe versanți care sunt ieșite spre șosea. Din cauza structurii și organizării stâncilor în mai multe straturi nu pot fi înlătutate doar cele ieșite în afară, ci este necesară intervenția pirotehniștilor pentru detonarea întregului bloc”, a declarat, corespondentului MEDIAFAX, Diana Lazăr, purtătorul de cuvânt al ISU Sibiu.
Potrivit sursei citate, în zona detonărilor circulația va fi oprită pe toată durata desfășurării misiunii.
ISU Sibiu va trimite la fața locului echipa pirotehnică, personal cu echipamentul de salvare la înălțime, precum și o ambulanță SMURD, pentru asigurarea zonei.