De Sf.Ilie

Trafic de coșmar pe străzile Sucevei, în zi de sărbătoare



Cozi imense de mașini pe Calea Unirii, spre Bazar
Cozi imense de mașini pe Calea Unirii, spre Bazar

Zeci de minute pierdute în trafic pentru o deplasare de numai câteva minute cu automobilul, mii de autoturisme blocate în trafic, nervozitate și multă agitație, așa a arătat Suceava vineri, în zi de sărbătoare, de Sf. Ilie.
Deși lucrările de refacere a podului de peste apa Sucevei s-au derulat la fel ca în celelalte zile, adică pe un sens de mers, traficul rutier a fost dat peste cap mult mai mult decât în alte zile, din cauza numărului mare de participanți la trafic, majoritatea veniți să își facă cumpărăturile la Bazar și centrele comerciale din fosta zonă industrială a Sucevei.
Aglomerația din trafic s-a resimțit de la primele ore ale dimineții.
Dacă de obicei, dimineața, cel mai aglomerat era sensul de mers dinspre Burdujeni spre Centru, pentru că atunci mulți merg la serviciu, vineri dimineață, fenomenul s-a manifestat mult mai amplu pe sensul opus, de coborâre dinspre Centru.
Înșiruite pe două benzi, autoturismele care mergeau spre Bazar și mall-uri formau un șarpe uriaș, care pornea de la podul de peste apa Sucevei și ajungea până în Centru, la McDonald’s.
Spre orele amiezii, traseul respectiv a devenit un adevărat calvar pentru toți cei aflați în trafic, mai ales că șirul de mașini care circulau bară la bară a devenit și mai lung, ajungând până pe strada Ștefan cel Mare, în zona magazinului Bucovina.
În aceste condiții, a parcurge o distanță precum cea de la Policlinică la Bazar a devenit o adevărată probă de stoicism, fiind necesară aproximativ o oră.
Pe partea opusă, adică dinspre Burdujeni spre Bazar, lucrurile au stat ceva mai bine, dar chiar și așa, șirul de mașini blocate pe Calea Unirii, înainte de sensul giratoriu, s-a prelungit adesea până pe pasajul CFR.
Din cauza aglomerației, intervenția mașinilor de Salvare și a celor de Poliție a fost mult încetinită, mai ales pe porțiunea unde se lucra, pe pod.


Trafic blocat și din Burdujeni spre Centru
Trafic blocat și din Burdujeni spre Centru
Cozi imense de mașini pe Calea Unirii, spre Bazar
Cozi imense de mașini pe Calea Unirii, spre Bazar