TOLVA. Numele vechi al Vornicenilor, Tulova (mai recent, Tolva), în care personaje importante ale istoriei Moldovei, precum Drăgoi, vornic de Tulova, și Oană, vornic de Tulova, sugerează existența unei vechi cetăți, poate că doar din pământ și întărituri de lemn, pe teritoriul Vornicenilor.
Drăgoi Viteazul de la Tulova (Vornicenii de azi), membru al sfatului domnesc din Suceava, între anii 1392-1414), a avut doi copii, pe Teodosie monah, ajuns stareț al Moldoviței, cu o moșie din vecinătatea mănăstirii Moldovița, și o fată, Odochia, cu o moșiei din apropierea Tulovei. S-ar părea că ambii copii ai lui Drăgoi Viteazul de la Tulova erau de o frumusețe desăvârșită, din moment ce moșia monahului Teodosie avea să se numească Frumosul, iar moșia Odochiei, Frumoasa.
Ipoteza unor străvechi proprietari de moșii din Tulova, care-și extind stăpânirea și asupra munților din zona satelor câmpulungene, este confirmată de existența, ulterioară, a câtorva generații de Toloveni, care aveau să-și revendice, în fața scaunele de judecată valahe (în Ocolul Câmpulungului Moldovenesc, dreptul valah s-a aplicat până după anul 1800) moșiile străbunilor, dar au pierdut, lipsindu-le uricele, care, de la Descălecat, încoace, țineau loc de tradiție, de „pe unde au stăpânit din veac”.
Numele vetrei de sat vine, însă, de la Oană, fost vornic de Suceava și promovat de Alexandru cel Bun vornic de Tulova, ctitorul mănăstirii Humor, care, în 3 iunie 1429, când moare, lasă „credincioasa vislușenie”, formată și din satul de „pe Tulova, unde este curtea lor… și Litanouți” (Litenii Bucovinei)[1], pe lângă cele vreo douăzeci de sate, risipite prin întreaga Moldovă, fiilor săi Lazăr, Stanciul și Costea.
Cele două sate, Vorniceni și Liteni, au un destin asemănător, ba de vetre vag populate, ba de seliști pustii, până la ocuparea Bucovinei de către austrieci„ când doar „Litanii lui Bogdan” aveau 1 mazil, 2 popi și 12 familii de țărani. Dar starea generală a localităților bucovinene era asemănătoare. „At the time of its incorporation into Austria Bukovina numbered scarcely six people per square mile.Populată, în mare majoritate cu ciobani și țărani, populația indigenă trăia fără a beneficia de serviciile vreunui medic sau farmacist, fără un sistem de securitate internă, pentru apărare din bandiți, și fără un sistem judiciar ca o măsură de protecție împotriva capriciilor arbitrare ale claselor superioare. Paths rather than roads traversed the countryside, the province counted few bridges, and its largest towns of Suczawa, Sereth and Czernowitz had fallen into a state of urban decay after centuries of Ottoman neglect. Drumuri proaste, mai degrabă șleauri imposibil de traversat, poduri puține și orașe mărunte, cele mai însemnate fiind Suceava, Siret și Cernăuți, dar deja căzute într-o stare de degradare urbană, după secole de neglijare. Czernowitz, later to become the provincial capital, was a town of some 200 mud huts, lacking even an adequate water supply.Cernăuți era un orășel cu aproximativ 200 de bordeie, lipsit chiar și o aprovizionare corespunzătoare cu apă. Bukovina’s few elementary schools hardly touched the broad basis of illiteracy which extended to the nobility and the clergy.Câteva școli elementare, greu de atins în baza largă de analfabetism”[2].
[1]ACADEMIA ROMÂNĂ, op. cit., XIV, XV, vol. I, p. 82, 83
[2]Ibidem, pag. 257