În această săptămână, la Universitatea „Ștefan cel Mare” Suceava, ca urmare a hotărârii Senatului universitar, vor avea loc două evenimente academice de excepție.
Este vorba despre decernarea titlului de „Doctor Honoris Causa”, vineri, 12 aprilie, academicianului Alexandru Surdu (președintele Secției de filosofie, teologie, psihologie și pedagogie a Academiei Române și directorul Institutului de Filosofie și Psihologie „Constantin Rădulescu-Motru” al Academiei), și sâmbătă, 13 aprile, academicianului Alexandru Boboc (unul dintre cei mai reputați și respectați specialiști din țară în istoria filosofiei, îndeosebi a filosofiei moderne și contemporane).
Așa cum aflăm de la prof. univ. Viorel Guliciuc, Universitatea „Ștefan cel Mare” Suceava a fost sprijinită permanent atât de academicianul Alexandru Surdu, cât și de academicianul Alexandru Boboc pe multiple planuri: în crearea programului de studiu Filosofie, la toate nivelurile (licență, masterat și doctorat); la competițiile de proiecte de cercetare ale Academiei (unde profesorul Viorel Guliciuc a câștigat un grant pentru proiect ROPHIDAS – baza de date a prezenței online a filosofiei românești, alături de 12 institute de cercetare ale Academiei); la creșterea calității publicațiilor științifice din domeniul filosofiei ale Departamentului de Științe Umane și Social-Politice al Facultății de Istorie și Geografie a universității (revistele ROPHIR – Revista română de filosofie pe internet, ROSLIR – Revista română de semiologie pe internet și ROCSIR – Revista română de studii culturale pe internet); la sprijinirea tuturor manifestărilor științifice organizate de departament prin Centrul de cercetare EPHES (Etică, filosofie și inginerie în societate), în colaborare cu SRFIT (Societatea Română de Filosofie, Inginerie și Tehnoetică) – mai ales a conferințelor PHEADE (2009, 2010, 2011, 2012) și EPHES (2012), precum și a meselor rotunde organizate de prof. Viorel Guliciuc la ultimele trei congrese mondiale de filosofie (2003 – Istanbul, 2008 – Seul, 2013 – Atena).