La Muzeul de Științele Naturii a avut loc ieri vernisajul Expoziției – concurs „Din secretele maeștrilor – lumină și culoare”, prilej cu care cei mai talentați tineri artiști care, în intervalul 19-30 august, au participat la cea de-a II-a ediție a atelierelor de pictură, au primit premii în bani din partea Muzeului Bucovinei, organizatorul evenimentului. Pe simezele muzeului au fost expuse lucrările celor 65 de participanți la atelierele de pictură organizate în cadrul proiectului „Din secretele maeștrilor – lumină și culoare”.
Premianții
Pentru fiecare dintre cele două grupe de vârstă vizate în proiect, 7-12 ani și 13-18 ani, Muzeul Bucovinei a acordat următoarele premii: premiul I – în valoare de 300 lei, premiul II – în valoare de 200 lei, premiul III – în valoare de 100 lei și trei mențiuni, fiecare în valoare de 50 de lei.
La categoria 7 – 12 ani, premiul I a fost obținut de Ioana Rusu-Sadovei, premiul II, de Elena Gâză, premiul III, de Ștefana Vida, mențiunea I, de Cristian Costandache, mențiunea a II-a, de Andra Asimionesei, mențiunea a III-a, de Gabriel Roman. Alte mențiuni au obținut Iarina Ieremie, Alessia Rotaru, Felicia Ciocan.
La categoria 13 – 18 ani, premiul I a fost obținut de Vanessa Stan, premiul II, de Oana Zalinschi, premiul III, de Alexandru Nechita, mențiunea I, de Ștefania Meșteriuc, mențiunea a II-a, de Crina Vrânceanu, mențiunea a III-a, de Anca Schipor.
Tablourile micilor pictori vor fi expuse și în școlile sucevene
Copiii participanți au fost repartizați în cinci ateliere de lucru (care au vizat tot atâția artiști care au lucrări în colecțiile muzeului sucevean: Epaminonda Bucevschi, George baron Löwendal, Dimitrie Loghin, Elena Greculesi și Dimitrie Gavrilean), activitățile lor fiind sunt structurate pe două module.
După cum ne-a spus Irina Țibulcă, organizatorul atelierelor de pictură cu genericul „Din secretele maeștrilor – lumină și culoare” din partea Muzeului Bucovinei, „primul modul a constat în studierea și prezentarea de informații referitoare la viața și opera artiștilor vizați, iar cel de-al doilea modul a urmărit transpunerea în mod personal, creativ, a informațiilor acumulate, respectând detalii de tehnică de lucru, compoziție, etc. Atelierele au fost amenajate în sala multimedia de la etajul Muzeul de Științele Naturii și coordonate de artiștii plastici și profesorii Iulian Asimionesei și Camelia Rusu Sadovei”.
Irina Țibulcă a completat că anul acesta proiectul a avut mare succes, având în vedere numărul mare de solicitări, o sută de copii, din care au rămas 65, după preselecție.
Dacă atelierele care-i vizează pe pictorii Epaminonda Bucevschi și George baron Löwendal au avut ca teme „Portretul”, respectiv „Portretul și lumea dinlăuntru”, cel dedicat studiului operei lui Dimitrie Loghin a avut tema „Peisajul versus natura statică”. Atelierul care a adus în prim plan creația Elenei Greculesi le-a propus copiilor tema „Floarea și peisajul – imaginație și culoare”, iar cel închinat memoriei pictorului și profesorului Dimitrie Gavrilean a presupus realizarea unei compoziții-replică pe tema „Poveștile din bătătură”.
Tablourile micilor pictori vor fi expuse, în perioada următoare, și în școlile sucevene, pentru a atrage cât mai mulți copii spre atelierele de pictură organizate de Muzeul Bucovinei.