Control poliție

Țigări fără proprietar, în cala unui autocar

Un autocar care efectua o cursă pe ruta Suceava – București a fost tras pe dreapta de poliție, oamenii legii având informații că printre bagajele din mașină s-ar afla țigări de contrabandă. Suspiciunile s-au confirmat, țigările fără acte fiind depistate în cala autocarului, fără a se putea stabili și cui aparțineau acestea.
Totul s-a întâmplat luni seară, în jurul orei 20.30, autocarul fiind oprit pe artera principală a Sucevei, în zona de ieșire spre Fălticeni. Echipajul de Poliție, format din lucrători ai Serviciului de Investigare a Fraudelor și agenți de la Serviciul Rutier, a descoperit țigările într-o geantă de culoare neagră, în total fiind vorba de cantitatea de 640 de pachete de țigări de proveniență ucraineană. Luat la întrebări, șoferul autocarului, un tânăr în vârstă de 23 de ani din Siret, a declarat că țigările nu-i aparțin și că nu știe cine a pus geanta în autocar.
„În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de contrabandă, iar cantitatea de țigări a fost ridicată în vederea confiscării”, a precizat inspectorul principal Gabriel Panțiru, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Suceava.

Recomandări

Țigări în valoare de 110.000 de lei, în autoturismul Audi A6 abandonat de contrabandistul urmărit de polițiști

Șofer care transporta țigări de contrabandă, urmărit la ieșirea din Suceava spre Fălticeni. Suspectul urmărit cu focuri de armă a dispărut printre strujeni de porumb

Săptămână neagră pentru contrabandiști, cu două acțiuni de amploare ale polițiștilor și cinci arestări