Blues, old rock și country

Terry Lee Burns, concert extraordinar în Cetatea de Scaun



Blues, old rock și country: Terry Lee Burns, concert extraordinar în Cetatea de Scaun
Blues, old rock și country: Terry Lee Burns, concert extraordinar în Cetatea de Scaun

Muzicianul american Terry Lee Burns a reușit să însuflețească, mai bine de două ore, curtea interioară a Cetății de Scaun a Sucevei, cu muzica sa preferată, blues, old rock și country. Câteva zeci de împătimiți ai muzicii de calitate au așteptat cu nerăbdare să înceapă recitalul americanului, programat pentru ora 21:00.
Din păcate, cei care au asigurat sonorizarea au făcut ca un eveniment ce se dorea fără cusur să întârzie cu cel puțin jumătate de oră, pentru că nu aveau un cablu suficient de lung care să ajungă până pe scena unde urma să cânte artistul. Grație unor tineri, alții decât responsabilii de la pupitrul tehnic, care au făcut rost de un cablu suficient de lung, americanul a putut să înceapă recitalul.
Aplauzele nu au contenit după fiecare piesă interpretată de Terry Lee Burns, din repertoriul căruia nu au lipsit piese ale unor consacrați ai genului, cunoscute coveruri, prin care încearcă să aducă în fața publicului geniul unor muzicieni, Johnny Cash, Elvis Presley, Neil Young, Lynerd Skynerd, Eric Clapton, Eagles, The Animals sau The Doors.