În așteptarea cererilor

Termen prelungit pentru solicitarea subvențiilor pe cap de bovină



Agenția de Plăți și Intervenție în Agricultură (APIA) Suceava anunță că termenul în care se pot depune cereri pentru subvențiile pe cap de bovină aferente crescătorilor de vaci din zonele defavorizate de munte a fost prelungit până pe 20 septembrie. Termenul inițial era finele lunii august, însă, deoarece numărul cererilor depuse la nivel național este mic, Guvernul a decis prelungirea perioadei cu 20 de zile.
În județul Suceava sunt 37 de localități incluse în categoria celor defavorizate, toți crescătorii de vaci care își au domiciliul pe raza acestora putând solicita subvenție pe cap de animal.
Cele 37 de localități sunt următoarele: Breaza, Brodina, Broșteni, Câmpulung Moldovenesc, Capu Câmpului, Cârlibaba, Ciocănești, Coșna, Crucea, Dorna Candrenilor, Dorna Arini, Frasin, Frumosu, Fundu Moldovei, Gura Humorului, Iacobeni, Izvoarele Sucevei, Mălini, Mănăstirea Humorului, Moldova – Sulița, Moldovița, Ostra, Panaci, Poiana Stampei, Pojorâta, Putna, Râșca, Sadova, Slatina, Straja, Stulpicani, Sucevița, Șaru Dornei, Ulma, Vama, Vatra Dornei și Vatra Moldoviței.
Pentru a încasa subvenția, crescătorii trebuie să aibă între două și 15 vaci de lapte, să aibă efectivele înscrise în Registrul Național al Exploatațiilor, să figureze în sistemul de administrare al cotelor de lapte și să-și mențină numărul de animale până la efectuarea efectivă a plății.