Ușa nu a cedat

Tentativă de furt la Casa de Ajutor Reciproc Suceava

Punctul de lucru din cartierul George Enescu al Casei de Ajutor Reciproc a Pensionarilor Suceava a fost „încercat” de hoți, indivizi necunoscuți forțând sistemul de închidere al ușii de acces, fără a reuși însă să pătrundă în interior.
Furtul a fost sesizat luni dimineață, în jurul orei 8.00, de către administratorul Casei de Ajutor Reciproc Suceava. Echipa operativă deplasată la fața locului a constatat că accesul în interior se face pe o ușă cu geam termopan, prevăzută cu sistem de închidere tip yală, aceasta din urmă fiind forțată. Totuși, a constatat poliția, ușa nu a cedat, astfel că individul sau indivizii nu au reușit să-și pună planul în aplicare.
Punctul de lucru fusese închis de vineri după-amiază, astfel că nu s-a putut stabili cu exactitate când a fost comisă tentativa de furt.
„Obiectivul este prevăzut cu sistem de alarmă și camere de supraveghere.
Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii tentativei de furt calificat”, se precizează într-un comunicat al Inspectoratului de Poliție Județean Suceava.

Recomandări

Extinderea aeroportului din Suceava, aprobată de consilierii județeni și prognozată a fi finalizată în 3 ani

Șoldan anunță că Suceava intră în liga mare a aeroporturilor din Europa în ceea ce privește condițiile de aterizare

Cimitirul Pacea va fi dotat cu alarmă, buton de panică, detectoare de mișcare, senzori de vibrații și camere video