Temperaturile ridicate se vor menține în următoarele două săptămâni și vor fi asociate cu furtuni



Temperaturi ridicate, de peste 30 de grade Celsius, se vor înregistra în următoarele două săptămâni pe timpul zilei, iar în timpul nopții nu vor scădea sub 15-18 grade și vor fi asociate cu umiditate foarte mare, dar și cu intensificări de vânt și cantități mari de precipitații în timp foarte scurt.
Autoritatea Națională de Meteorologie ar putea emite spre sfârșitul săptămânii viitoare chiar avertizări de caniculă, în cazul în care temperaturile vor depăși în mod constant 36 de grade Celsius, a anunțat duminică directorul Autorității, Ion Sandu.
El a precizat că în toată această perioadă gradul de disconfort va fi foarte ridicat din cauza gradului mare de umiditate, iar temperaturile înalte vor fi însoțite chiar din noaptea de duminică spre luni de fenomene de instabilitate.
Astfel, partea de vest și nord a țării ar putea înregistra asemenea fenomene, mai ales la granița cu Ungaria, începând de duminică.
Intensificările de vânt, de până la 80-90 km/oră, și averse izolate, cu cantități mari de apă, se vor înregistra marți după-amiază în sud-est, miercuri în zonele din Est, iar joi în județele din Muntenia și Oltenia.
Vremea va continua să se încălzească vineri și sâmbătă, când este de așteptat ca ANM să emită atenționare de caniculă, a mai spus Sandu.