Vedem pe la știri și tocșouri cât de urât se finalizează infidelitățile de cuplu. Topoare în cap, gloanțe ieșite pe țeava puștilor de vânătoare ori grele insulte, ca în cazurile mai elevate Luminița Anghel-Marcel Pușcaș, Horia Moculescu și a „n”-a sa aleasă, Prigoană-Bahmuțeanca etc.
Nu întotdeauna infidelitățile de cuplu se lasă cu dezgustătoare păruieli. Bunăoară, în 1974, la o mică petrecere, chitaristul fustangiu (scuzați pleonasmul!) Eric Clapton i-a spus, printre fâstâceli, lui George Harrison, fost mânuitor și el de chitară în grupul Beatles, că e combinat, până la epidermă și dincolo de ea, cu nevasta acestuia.
– În acest caz, casă de piatră și să-mi porți soția cu plăcere!, i-a urat politicos Harrison.
Din 1974 până în 1986 a ținut mariajul lui Clapton cu „fosta” lui Harrison; un mariaj cu văpăi de rocker: stropit cu whisky, pudrat cu cocaină. Un mariaj mântuit, când încercata inimă claptoniană a ajuns pingea pentru cizma italiană, grație noii sale legături cu modelul Lori Del Santo.
Desigur, toate astea țin de mintea simplă a vedetelor care, dacă se văd și se plac, își trag iute șaiba pe deget și ștampila primăriei pe cearșaf. Pentru ca, la divorț, să mai facă și avocații de-o vilă.
Dar povestea are happy-end. În 1991, Harrison și Clapton au apărut la toartă pe scenă: primul a interpretat compoziția proprie „Something”, iar al doilea l-a completat cu ale sale „Wonderful tonight” și „Layla”. Toate cele trei cântece – și ce cântece! – fiind inspirate, la vremea când au fost compuse, de aceeași femeie: nevestica lor comună, deja pomenită.
Am tot respectul pentru dama în cauză, care s-a arătat, pe plan artistic, tare de prăsilă ca o iepuroiacă. Numele e ei Patti Boyd. Patti, de la „patimă” sau de la „patologie”. Ori, cine știe, de la „patiserie”.
Din infidelitatea conjugală s-au înălțat la cer destule cântece mari, iar Leonard Cohen, fermecătorul trubadur, a simțit-o pe pielea lui. Se spune despre al său „Famous blue raincoat” – pe care l-aș traduce prin „Celebrul fulgarin trist” – că a fost compus după ce Cohen și-a surprins nevasta în pat cu propriul lui frate. De aceea, pe la o bornă a cântecului, nu se sfiește să întrebe, desigur retoric: „Și ce-ar mai fi de spus, fratele meu, călăul meu?”
Cred că povestea este adevărată, că prea cu amar își varsă autorul ghiersul. Iar cei ce știu – din proprie experiență sau din presă – ce e trădarea, înțeleg ce-a simțit Cohen, când cu nevasta, patul și fratele. Dar indiferent de teza fiecăruia despre infidelitate, nu poți să nu remarci că, pentru a compune o astfel de minunăție, merită să te trădeze toate femeile din lume.
Ba și alea de pe alte planete, dac-or exista și pe acolo forme femeiești de viață.
