Măsuri ignorate

Taximetrist care nu purta mască de protecție, reclamat de o clientă și amendat de poliție

Un tânăr în vârstă de 28 de ani, șofer pe o mașină de taxi aparținând unei firme sucevene, s-a ales cu amendă după ce a fost reclamat de o clientă. Femeia s-a urcat în taxi în zona centrală și a mers până în zona unui magazin din cartierul Obcini. Numai că, pe parcursul cursei, șoferul nu a purtat mască, așa cum cere legislația. Din acest motiv, clienta a sunat la Telefonul Verde și a reclamat problema. Având indicativul și numărul de înmatriculare, polițiștii au reușit să identifice destul de rapid autoturismul. Șoferul a recunoscut că a efectuat cursa în cauză, în seara zilei de joi, între orele 19.30 și 19.40, și că nu a purtat mască de protecție. Bărbatul a fost sancționat contravențional și i s-a pus în vedere ca pe viitor să poarte masca de protecție și să respecte prevederile legale pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.

Recomandări

Avocatul mamei și fiicei care ar fi fost agresate de primarul Reziuc: „Vorbim despre două femei care au fost legate, lovite, sechestrate o noapte întreagă”

A furat o sumă considerabilă din casa medicului de familie al propriilor copii. Ulterior a ”vizitat” și locuința unui notar

Ștefan-Sorin Farcaș, de această dată în colaborare cu Adrian-Gheorghe Buzic, a spart și casa notarului public Ioan Covariuc, din Milișăuți
Ștefan-Sorin Farcaș, de această dată în colaborare cu Adrian-Gheorghe Buzic, a spart și casa notarului public Ioan Covariuc, din Milișăuți

Imaginea doctorului Sorin Hâncu și un caz de vindecare din Suceava, folosite abuziv într-o reclamă la produse naturiste

Maria Păvăloaia este noul purtător de cuvânt al Protecției Copilului Suceava. Ea a înlocuit-o pe Nicoleta Daneliuc, care s-a pensionat

Maria Păvăloaia este noul purtător de cuvânt al Protecției Copilului Suceava. Ea înlocuit-o pe Nicoleta Daneliuc, care s-a pensionat
Maria Păvăloaia este noul purtător de cuvânt al Protecției Copilului Suceava. Ea înlocuit-o pe Nicoleta Daneliuc, care s-a pensionat