Guvernul a decis ca, din 2010, să majoreze impozitele și taxele locale cu aproximativ 20%, valoarea de impozitare pentru clădirile făcute din materiale rezistente și racordate la utilități urmând să fie majorată astfel, începând cu anul viitor, de la 669 de lei pe metrul pătrat la 806 lei.
Taxele au fost majorate prin hotărâre aprobată de Guvern în luna august și publicată joi seara în Monitorul Oficial.
Noile taxe și impozite confirmă informațiile transmise de MEDIAFAX, prin surse oficiale, la momentul adoptării deciziei.
Astfel, valoarea de impozitare a clădirilor din materiale rezistente – beton sau cărămidă – care nu sunt racordate la rețeaua de apă, canalizare, rețeaua electrică sau termică va crește de la 397 de lei pe metrul pătrat la 478 de lei pe metrul pătrat.
Valoarea de impozitare a fiecărui metru pătrat de construcție din lemn, piatră naturală sau chirpici crește și ea, de la 182 la 219 lei în cazul celor cu utilități și de la 114 la 137 în cazul celor fără utilități.
Impozitul pe clădiri se calculează de autoritățile locale, cuantumul plătit de contribuabil urmând să fie de 0,1% din valoarea de impozitare stabilită prin lege. La această valoare, autoritatea locală poate adăuga până la 20%.
Cuantumul impozitelor pentru terenurile intravilane cu destinația de spațiu de construcție crește și el, de la 7.404 de lei anual pentru un hectar la 8.921 de lei, în condițiile în care localitatea în care se află este, conform clasificării oficiale, una de rang 0, iar zona în care terenul este amplasat este „A”. Clasificarea oficială instituie localități de șase ranguri – notate, în ordine crescătoare, de la „0” la „V”, iar zonele din cadrul localității sunt, de la centru spre periferie, de la „A” la „D”.
Crește și impozitul pe mijloace de transport, cea mai recentă HG instituind o taxă anuală în funcție de cilindreea motorului mașinii, motocicletei sau utilitarei. Astfel, pentru cele cu o cilindree de maximum 1.600 de centimetri cubi, românii vor plăti câte opt lei pentru fiecare 200 de centimetri pătrați ai propulsorului mașinii lor. Pentru cele cu motoare între 1.601 și 2.000 de centimetri cubi, fiecare 200 de centimetri cubi vor fi taxați cu 18 lei. Între 2.001 și 2.600 de centimetri cubi, unitatea de calcul va fi de 36 de lei, iar pentru intervalul de la 2.601 la 3.000 de centimetri cubi, fiecare 200 de centimetri cubi va fi taxat cu 72 de lei anual.
Ambarcațiunile de sport și agrement, impozitate până acum cu sume de până la 800 de lei, vor fi taxate cu până la 964 de lei anual, cuantumul fiind stabilit în funcție de o serie de criterii prevăzute în normele metodologice ale actului normativ.
Aceeași hotărâre de guvern stabilește și cuantumul taxelor percepute de administrațiile locale pentru diverse servicii, precum eliberarea unor autorizații sau certificate.
Astfel, dacă până acum un certificat de urbanism pentru un teren cu suprafața de până la 150 de metri pătrați se elibera contra unei sume de 3-4 lei, aceasta va fi, din 2010, cuprinsă între 4 și 5 lei.
Taxa de eliberare a autorizației pentru desfășurarea unei activități economice va crește de la maximum 11 lei la cel mult 13 lei în mediul rural și de la maximum 57 lei la cel mult 69 lei în mediul urban. Tot de la 57 lei la 69 lei crește și taxa pentru eliberarea ceertificatului de producător.
Pentru eliberarea autorizațiilor de funcționare va fi achitată o taxă cuprinsă între 0 și 17 lei inclusiv, comparativ cu 0-14 lei în prezent.
Taxa pentru eliberarea/vizarea anuală a autorizației privind desfășurarea activității de alimentație publică va urca de la maximum 3.000 lei la cel mult 3.615 lei.
Taxa pentru afișaj în scop de reclamă și publicitate va urca de la 23 lei/mp la 28 lei/mp, în cazul unui afișaj situat în locul în care persoana derulează o activitate economică, și de la 17 lei la 20 lei, pentru orice alte panouri.
Și impozitul pe spectacole a fost majorat, atât în cazul videotecilor (de la 1 leu/mp la 2 lei/mp), cât și în cazul discotecilor (de la 2 lei/mp la 3 lei/mp).
Pentru eliberarea de către administrația publică de certificatele, adeverințe și orice alte înscrisuri prin care se atestă un fapt sau o situație, cu excepția acelor acte pentru care se plătește o altă taxă extrajudiciară de timbru mai mare, taxa va urca de la 1 leu la 2 lei, aceeași majorare fiind operată și pentru eliberarea certificatelor de proprietate asupra animalelor.
Tot cu 2 lei în loc de 1 leu va fi taxată și eliberarea, la cerere, a certificatelor de cazier judiciar.
Înregistrarea, la cerere, în actele de stare civilă, a desfacerii căsătoriei, reconstituirea actelor de stare civilă și eliberarea altor certificate de stare civila în locul celor pierdute, sustrase, distruse sau deteriorate vor fi de asemenea taxate cu 2 lei, în loc de 1 leu.
Pentru eliberarea sau preschimbarea cărților de identitate (inclusiv a celor provizorii) și a buletinelor de identitate pentru cetățenii români, eliberarea carnetelor de identitate sau prelungirea valabilității legitimațiilor provizorii pentru cetățenii străini și persoanele fără cetățenie, taxa va urca de la 1 leu la 4 lei.
Pentru obținerea permisului de conducere la autovehicule din categoriile A, A1, B, B1 și B+E va fi plătită o taxă unică, de 5 lei.
MEDIAFAX a prezentat, în luna iunie, după anunțul Guvernului de reducere, desființare sau comasare a unor taxe parafiscale, un document din care rezulta că taxele pentru eliberarea actelor de identitate, precum și cele pentru examinarea persoanelor care doresc permis de conducere auto vor fi comasate în taxe unice, dar la suma cea mai mare percepută în prezent, în unele cazuri creșterea rezultată fiind de 4 ori mai mare comparativ cu valorile actuale.
Astfel, în document se arăta că la eliberarea sau preschimbarea actelor de identitate pentru cetățenii români, eliberarea sau prelungirea valabilității actelor de identitate pentru cetățenii străini și persoanele fără cetățenie, precum și la înscrierea mențiunilor privind schimbarea domiciliului sau a reședinței cetățenilor români va fi percepută o taxă unică de 4 lei.
În prezent, pentru eliberarea actului de identitate la împlinirea vârstei de 14 ani, la expirarea termenului de valabilitate, la modificarea datelor de stare civilă, la schimbarea fizionomiei, domiciliului, denumirii străzii, stabilirea sau restabilirea domiciliului în România este plătit un timbru fiscal în valoare de 1 leu, în timp ce suma maximă de 4 lei este achitată doar în cazul pierderii, furtului, deteriorării sau distrugerii actului de identitate.
Pentru examinarea candidaților care au absolvit școala de conducători de autovehicule în vederea obținerii permisului de conducere auto era indicat totodată că va fi percepută o taxă unică de 5 lei, pentru categoriile și subcategoriile de permise A, A1, B, B1 și B+E.
Aceste categorii de permise sunt diferențiate în prezent la plată, iar taxa de 5 lei reprezintă valoarea maximă solicitată candidaților.
Astfel, pentru un permis de categoria A (pentru toate vehiculele motorizate pe două roți ) se plătește în prezent o taxă de 4 lei, iar pentru categoria A1 (motorete cu o capacitate cilindrică mai mică sau egală cu 50 cc și care nu pot depăși o viteză de 50 km/h) este solicitată o taxă de 3 lei.
Suma maximă de 5 lei este percepută în prezent doar pentru permisele de categorie B (autoturisme cu masa maximă autorizată mai mică sau egală cu 3,5 tone și cu cel mult 9 locuri), B1 (vehicule care pot fi conduse de la 16 ani) și BE (autoturism cu remorcă).
Este introdusă totodată o taxă unică de 24 lei pentru examinarea candidaților cu școala auto absolvită în vederea obținerii permisului din categoriile și subcategoriile C, C1, D, D1, C+E, D+E, C1+E, D1+E.
Taxa este însă semnificativ mai mare raportat la suma solicitată în prezent pentru permisul de categoria C1 și D1 (vehicule comerciale cu masa maximă de mai mică sau egală cu 7,5 tone, respectiv microbuz cu maximum 17 locuri), de 10 lei, precum și pentru C1E (vehicul comercial cu remorcă și masa maximă de până la 12 tone), D1E (microbuz cu remorcă și masa maximă de până la 12 tone), și D (autobuze), de 12 lei.
Noua taxă unică depășește în valoare și suma percepută în prezent pentru acordarea permisului de categoria DE (autobuz cu remorcă), de 15 lei, și se apropie doar de taxa cerută pentru permise C (vehicule comerciale grele) și CE (tir), de 27 lei.
În același timp, se introduce o taxă unică de 72 lei pentru examinarea persoanelor cărora le-a fost anulat permisul de conducere, a candidaților respinși de trei ori la examenul de obținere a permisului și a persoanelor care nu au absolvit o școală de conducători auto, în condițiile în care acestora le este percepută în prezent o taxă înmulțită cu doi, trei sau de cinci ori cu suma cerută în cazul examinării celorlalți candidați.
Astfel, persoanelor cărora le-a fost anulat permisul de conducere le este perceput în prezent dublul taxei cerute celorlalți candidați pentru categoria respectivă de permis (între 6 și 54 lei), pentru candidații respinși de trei ori se cere triplul taxei plătite de celelalte persoane înscrise la examen (între 9 și 81 lei), iar persoanele care nu au absolvit școala auto plătesc o taxă înmulțită de cinci ori cu suma plătită de ceilalți candidați (între 15 și 135 lei).
În ceea ce privește taxa de înmatriculare a autovehiculelor și remorcilor cu masa totală maximă autorizată de până la 3,5 tone inclusiv, prin ordonanța Guvernului este introdusă o taxă unică de 52 lei. Noua taxă reprezintă din nou o comasare la valoarea cea mai mare, în condițiile în care pentru înmatricularea autovehiculelor și remorcilor cu masa totală de până la 750 kg inclusiv se plătește în prezent 26 lei, iar o taxă de 52 lei este percepută doar pentru autovehicule și remorci cu masa totală între 750 kg și 3,5 tone.
Noile taxe prezentate atunci de MEDIAFAX se regăsesc și în hotărârea de guvern publicată, joi, în Monitorul Oficial.
Valorile instituite de noua hotărâre vor intra în vigoare începând cu anul fiscal 2010.
Conform Codului Fiscal, valoarea impozitelor și taxelor locale se indexează o dată la trei ani, ținând cont de evoluția ratei inflației de la ultima indexare. Noile valori sunt aprobate prin hotărâre a guvernului, până la data de 30 aprilie a fiecărui an.
Surse oficiale au declarat agenției MEDIAFAX, în luna august, că administrațiile locale vor putea actualiza cu rata inflației din 2007-2009 cuantumurile impozitelor și taxelor locale aplicate în 2010, astfel încât acestea vor crește cu circa 20% și vor aduce anul viitor venituri suplimentare de peste 970 milioane euro.
Nivelurile acestor taxe nu au mai fost actualizate, în funcție de inflație, din anul 2006, când au fost stabilite pentru anul 2007, și din acest motiv în 2010 va fi permisă actualizarea lor cu inflația din ultimii trei ani, care cumulată atinge 20%, au spus atunci sursele citate.