Sucevenii care își asigură căldura și apa caldă utilizând centrale de apartament se pot aștepta ca de anul viitor sau cel târziu din 2016 să plătească o taxă de poluare, pentru emisiile de carbon produse.
Această cheltuială suplimentară se va adăuga uneia și mai mare, generată de creșterea prețului gazelor naturale, cu cel puțin 51% față de tariful actual.
Practic, cei care au „fugit” de sistemul centralizat de termoficare, în căutarea confortului oferit de centralele de apartament, în care fiecare își reglează consumul după necesități și nu mai depinde de programul de furnizare a apei calde, de revizia de vară sau de vecinii rău-platnici, s-ar putea să fie tentați să se întoarcă la sistemul centralizat, care, deși are și incovenientele sale, s-ar putea dovedi mai puțin costisitor.
Uite taxa, nu e taxa
Recent, premierului Victor Ponta i-a „scăpat” informația că, începând din 2016, românii cu centrale termice de apartament urmează să plătească o taxă de poluare.
Ulterior, premierul a revenit asupra declarației și a ținut să-i liniștească pe români, spunând că Guvernul pe care îl conduce nu va institui această taxă și că de fapt trebuie luate măsuri de încurajare a populației să folosească sistemul centralizat de termoficare, în paralel cu măsurile de eficientizare a activităților termocentralelor, reducerea emisiilor de noxe fiind o măsură obligatorie pentru toate statele membre UE.
Totuși, contactat de Evenimentul Zilei, ministrul Mediului, Attila Korodi, a explicat că încă se poartă negocieri cu reprezentanții Comisiei Europene pentru stabilirea modalității de aplicare a taxei de poluare, care vizează și centralele de apartament.
Despre introducerea acestei taxe se discută încă din 2009, dar 2015 este termenul limită până când poate fi amânată. Anul trecut, una din ideile vehiculate în privința acesteia era ca fiecare proprietar de centrală individuală să achite câte 30 de lei pentru fiecare gigacalorie produsă.
Dacă această taxă s-ar aplica în România după modelul din Franța, care a introdus-o în 2010, fiecare familie va fi taxată în funcție de consumul de electricitate și gaze indicat în facturile eliberate de furnizorii de utilități. Astfel, taxa s-ar adăuga unui serviciu pe care populația oricum îl plătește, așa cum s-a procedat și cu taxa pentru energie verde, introdusă în facturile de energie electrică.
Practic, toți posesorii de centrale individuale, fie că folosesc drept combustibil gazul metan sau energia electrică, sunt obligați să plătească taxa, care le va fi inclusă în factura de consum.
Rămâne de văzut ce măsură va fi adoptată în privința posesorilor de centrale pe biomasă, care, în țări precum Suedia sau Finlanda, au fost scutiți de această taxă, ca măsură de încurajare a utilizării energiei regenerabile.
În condițiile în care impunerea unor taxe pentru emisiile de carbon au fost stabilite la nivelul Uniunii Europene încă din 2009, iar în unele țări membre se aplică deja de câțiva ani, e greu de crezut că România va reuși să scape de această obligativitate.
Sistemul centralizat de termoficare, considerat o alternativă viabilă pe termen lung
„Introducerea taxei pentru emisii de carbon pentru posesorii de centrale și alinierea prețului gazului metan la tarifele din UE vor favoriza sistemele de termoficare centralizată. Este de așteptat ca atunci, mulți dintre cei care au plecat de la sistemul centralizat să își dorească să revină, pentru că se va dovedi mai convenabil”, a declarat directorul Termica, Ovidiu Dumitrescu.
Acesta a spus că, în ciuda vremurilor tulburi pe care le trăiește acum societatea de termoficare a Sucevei, cererile de debranșare sunt la nivelul celor din 2013 și 2012, ceea ce demonstrează că foarte mulți suceveni au încredere în sistemul centralizat și nu își doresc să renunțe la el, decât când sunt forțați de anumite situații care îi pun în dezavantaj.
„Agenții economici plătesc de multă vreme taxe pentru noxele emise. Posesorii de mașini de asemenea. Poluarea pe care o produce un autovehicul e foarte apropiată de cea a unei centrale de apartament, încât impunerea acestor taxe este un fel de echilibrare a situației. Orice ardere a unui combustibil implică costuri pentru luarea unor măsuri antipoluare”, a explicat directorul Termica de ce introducerea taxei de poluare pentru posesorii de centrale este o măsură deloc surprinzătoare.
În schimb, cei care au centrale de apartament sunt de-a dreptul furioși că vor trebui să plătească o nouă taxă, pe care o consideră injustă, oricât de mică sau mare ar fi ea.
„În cadrul Asociației 44, din cele aproximativ 1.150 de apartamente, mai bine de 700 de locuințe, adică mai mult de jumătate, nu mai sunt racordate la sistemul centralizat. Oamenii sunt deja îngrijorați, nu știu unde se va ajunge, dacă se ia această măsură, să fie taxați pentru fumul care iese pe țeavă și de multe ori nici măcar nu se vede. În altă parte trebuie căutați poluatorii, nu în rândul lor”, consideră Cristi Reuț, casierul uneia dintre cele mai mari asociații de proprietari din cartierul Burdujeni
Explozia prețului la gaze, cea mai mare amenințare pentru posesorii de centrale
Cea mai grea „lovitură” pe care o vor încasa sucevenii care se încălzesc folosind gazul metan – aproximativ 15.000 de familii, va fi cea a prețului acestui combustibil.
România și-a asumat un calendar de liberalizare totală a pieței gazelor naturale pentru populație, care să se întindă până în 2018. Practic, în acel an, ar urma ca populația să primească gaze la un preț negociat direct, pe piața liberă, între producători și furnizori, iar statul să nu mai aibă vreun cuvânt de spus în privința prețului sau a sursei gazelor. Acest calendar presupune o creștere trimestrială a prețurilor, cu câteva procente de fiecare dată, în fiecare an, până în 2018, și a stârnit temeri referitoare la cât de mult poate suporta populația prețurile rezultate la finalul procesului.
Conform calendarului stabilit, în 2014, prețurile plătite de populație ar urma să crească cu 3% în 1 octombrie.
În 2015 se prevede creșterea prețului cu 2% în ianuarie, cu 3% în 1 aprilie, cu 4% în 1 iulie și cu 3% în 1 octombrie.
Pentru 2016 sunt prevăzute alte etape, care vor însemna creșteri de preț cu câte 3% în 1 ianuarie, 1 aprilie, 1 iulie și 1 octombrie.
Creșterile de preț pentru 2017 sunt cu 2% în 1 ianuarie, 2% în 1 aprilie, 5% în 1 iulie și 3% în 1 octombrie.
Pentru 2018, prețul ar urma să crească cu câte 3% în 1 ianuarie, 1 aprilie, 1 iulie și 1 octombrie.
Totuși, Ministrul Energiei, Răzvan Nicolescu, a declarat acum câteva zile că majorarea de preț de la 1 octombrie nu va mai avea loc și că se încearcă negocierea unui alt calendar de liberalizare a pieței gazelor naturale pentru o perioadă mai lungă.
Țări care au introdus taxa pentru emisiile de carbon
Finlanda a fost prima țară care a introdus taxa per tona de dioxid de carbon, în 1990. Inițial era o taxă pe conținutul de carbon, însă ulterior a fost schimbată și a devenit o taxă pe carbon și energie, de aproape 18 euro pe tona de CO2.
Suedia a introdus în 1991 o taxă care în prezent este de 150 de dolari per tona de carbon, însa taxa nu se aplică la combustibil folosit pentru generarea de electricitate, iar companiile industriale nu plătesc decât 50%.
Consumatorii non-industriali plătesc o taxă separată, fiind scutiți cei care folosesc biocombustibil. Taxa, în felul în care a fost aplicată, a dus la creșterea gradului de utilizare a biocombustibilului pentru încălzire și industrie.
Marea Britanie a introdus o taxă în 2001 pentru energie în comerț, industrie și sectorul public, fondurile fiind folosite pentru sprijinirea programelor pentru energii alternative.
Franța a introdus în 2010 taxa pe emisiile de carbon, stârnind un val imens de reacții negative. Nivelul taxei a fost stabilit la 17 euro pe tona de dioxid de carbon, în cazul gospodăriilor și al întreprinderilor, sau 4 eurocenți pe litru de benzină, dar măsura a fost aplicată doar o scurtă perioadă de timp, fiind anulată în urma unei decizii a Curții Constituționale.
Cheltuieli suplimentare
Taxa pe centrala de apartament și liberalizarea prețului gazelor naturale,, „bombele” care ar putea afecta aproape 15.000 de familii din Suceava
