Cea mai frumoasă Doamnă a Bucovinei, Tațiana Vlad Guga, născută la Bălăceana, crescută la Iordănești, fostă liceancă și studentă cernăuțeană în vremurile inegalabile ale perioadei interbelice, a scos în acest an, la Editura „Christiana” din București, o plachetă cu 55 poeme, „un mic popas / din amintiri / și din iubiri / senine”, prefațată de doamna Aspazia Oțel Petrescu, cea care și concluzionează cum că „vise risipite, cred că aceasta este sintagma care caracterizează „frământările” Tațianei Vlad Gura, poetă a Bucovinei risipite”.
Eu cred, însă, că nu vise, ci trăiri profunde și inalienabile întâlnim în poemele simple, schematice ale venerabilei profesoare din Vatra Dornei, trăirea aproape nepământească a sclipirilor de adevăr, de demn și de eroic din istoria noastră caracterizând ființa statuară a femeii-cărturar din Bucovina, pe care încă o mai întâlnim pe plaiurile noastre, sub numele de Tațiana Vlad Guga.
Bucovina, din păcate, nu arată, nici pe departe, așa cum o trăiește, de multe, multe decenii, profesoara care, ca să nu piardă timpul de după pensionare, obișnuiește să predea lecții de germană, la Casa de Cultură, gratuit tuturor celor dornici să învețe limba aristocrației românești din Bucovina de odinioară.
În buna tradiție bucovineană
Din 1997, când publica, în Biblioteca „Arboroasa” din Cernăuți, „Ibi domo sum” (apărută în ediție bilingvă româno-germană, în 2003) și până în anul plachetei „Frământări”, Tațiana Vlad Guga a publicat „Rană deschidă”, Editura „Christiana” București, 1999, retipărită, în 2001, la Editura „Mirton” din Timișoara, „Dor de Cernăuți / Czernowitzer Sehnsucht”, ediție româno-germană, apărută la editura „Axa” din Botoșani, în 2003, „Eterne vise”, în 2006, și „Dor de acasă / Heimweh”, ediție româno-germană, apărută tot la Editura „Axa”, în 2008.
Lirica Tațianei Vlad Guga amintește de cea a iconarismului din al doilea val (Nicolae Tăutu, George Sidorovici, Eusebiu Camilar, Dragoș Vicol, Vasile Pînzariu, Dumitru Oniga etc.), în care descriptivul („Un poet uitat la răscruci de drumuri și stele / Cernăuți, prietene vechi al nopților mele” – Nicolae Tăutu) îmbracă forma sufletului („Nu te-am uitat, iubite Cernăuți, / Micuța noastră Vienă de-altădată” – Tațiana Vlad Guga) și determină forma sufletului, cum ar spune Alexandru Ovidiu Vintilă.
Și asta pentru că descriptivul stabilește coordonatele unui spațiu real, în care, odată cu cenușia curgere a generațiilor, se pot întrezări templele durabilității, întru omagierea unor martiri precum Gheorghe Pivin-Leandru, Mircea și Gheorghe Meglei din Iordănești, Aurel Șapcă sau Ion Gavrilă Ogoranu, a unor personalități ale culturii române, definitiv înrădăcinate în Cernăuți, precum Eminescu sau Porumbescu, dar și pentru omagierea meditativă a unor locuri, în vremuri în care, din nefericire, „prăpădită-i Bucovina / și pârloagă ni-i grădina”.
Istoria tristei Bucovine
Fără a atinge performanțe imagistice, poezia Tațianei Vlad Guga este țipăt de disperare al statorniciei („Rămași din veac pe strămoșeasca glie, / Tot așteptați dreptatea să învie”), este „gând curat / – om înțelept”, dar fără străfulgerări, fără dezlănțuiri de inefabil, fără atmosfera lăuntrică a închinării, ci mai curând aidoma închinării de pe drumul din vecinătatea unei biserici, după obiceiul îndătinat.
Între cărturarul Tațiana Vlad Guga și poezia pe care o scrie este exact diferența pe care o sesiza Ion Grămadă între poetul sucevean Nicu Dracinschi și poezia lui. E multă, multă sinceritate, e o abundență de melancolie vie, pe care poetesa, în imposibilitatea de a o desena prin cuvinte și, mai ales, prin „umbra cuvintelor”, o suplinește cu fotografii, imaginile alb-negru, mai mult decât picturale, înfățișând lunca Siretului, în 25 decembrie 1941, o toamnă scrâșnită în Iordăneștii anului 1942, biserici vechi și oameni și mai vechi, cum ar spune martirul George Ungureanu.
Dragostea de viață, setea, foamea de viață pot suplini, totuși, meșteșugul trăirii, atunci când „omul de baștină / înoată prin mlaștină”, pentru că, datorită vitregiilor istoriei, s-a hărtănit cu toporul prin suflete, iar în relicvele acelea împrăștiate abia poți distinge că „în Siberia ni-i satul”, deși „fântâna graiului nu v-au secat-o”.
„Călător în tainic zbor” prin realitatea sublimă, cea pe care puțini dintre noi o și pot întrezări, Tațiana Vlad Guga „aduce tinerețe la bătrânețe”, înfățișându-ne „triste destine uitate de-un veac” pentru a-l ajuta pe fiecare dintre noi să se caute și să se afle pe sine.
