După ce, anul trecut, Universitatea “Ștefan cel Mare” Suceava (USV) a majorat sumele percepute pentru o lună de cazare în căminele campusului instituției, în anul universitar 2013-2014 studenții vor plăti tarife similare anului de studiu în curs.
Studenții vor plăti în anul universitar următor facturi între 90 și 360 de lei lunar, în funcție de cămin și de facilitățile pe care acesta le oferă, tarifele incluzând plata utilităților, a cablului TV și a internetului.
Studenții pe locuri bugetate vor achita pentru cazarea în cămin sume între 90 și 220 de lei pe lună, iar studenții cu taxă vor achita tarife lunare între 220 și 360 de lei, în funcție de căminul în care sunt cazați.
Cele mai mici tarife sunt în căminul 1
Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava are în administrare patru cămine studențești. Cel mai mic tarif – 90 de lei – va fi achitat de studenții care ocupă un loc finanțat de la bugetul de stat, care au părinți cadre didactice și care vor fi cazați în căminul nr. 1 (cameră cu patru locuri).
Căminul 1 (C1), pentru fete, este amenajat cu camere de câte patru locuri și grup sanitar comun. Dușurile sunt de asemenea comune, reabilitate în vara lui 2006, mobilierul din cameră este destul de nou, iar în clădire sunt amenajate mai multe oficii de preparare a hranei, dotate cu aragaz și cu plită. Pentru un loc în C1, studenții care învață pe un loc finanțat de stat vor trebui să scoată din buzunare 140 de lei, în vreme ce studenții cu taxă vor trebui să achite o factură lunară de 270 de lei.
Căminul 2, pentru băieți, dispune de camere cu trei sau patru paturi, grup sanitar propriu și dușuri separate la fiecare apartament. Mobilierul din camere este destul de nou, fiecare cameră este dotată cu televizor și frigider, facilități pentru care studenții vor plăti 190 de lei lunar (cei fără taxă) și 330 de lei (cei cu taxă).
Căminul 3, mixt, are amenajate camere cu două paturi și grup sanitar propriu, tarifele încadrându-se între 220 de lei și 360 de lei. 360 de lei va fi factura lunară a studenților care studiază în regim cu taxă.
Căminul 4 (C4), mixt, are camere cu trei paturi, grup sanitar propriu, iar personalul angajat efectuează curățenia atât în spațiile comune, cât și în camere. Studenții fără taxă vor plăti pentru un loc în C4 210 lei lunar, iar cei cu taxă vor achita 350 de lei.
Studenții cu părinți cadre didactice beneficiază de o reducere consistentă la taxa pentru cazare, numai dacă fac dovada că părintele este cadru didactic. Studenții în această situație sunt nevoiți să prezinte adeverințe în acest sens.
500 de lei, în lunile de vară
Pentru studenții care doresc un loc într-o cameră din căminele USV pe timpul lunilor de vară, tariful este de 500 de lei pe lună. Sportivii de performanță vor plăti 150 de lei, iar doctoranzii 350 de lei.
Totodată, cei care au nevoie de cazare ocazională pe timp de vară, vor trebui să scoată din buzunare între 20 și 40 de lei pe zi. 20 de lei vor achita cei ce optează pentru căminul 1, 25 sau 35 de lei pentru căminul 2, 30 sau 40 de lei pentru căminul 3 și 40 de lei în căminul 4.