Președintele Senatului Călin Popescu Tăriceanu a spus marți că scrisoarea președintelui Iohannis prin care anunță că a declanșat procedura de organizare a unui referendum a fost dată întâi la presă, să facă „valuri”, afirmând că Biroul Permanent al Senatului va stabili pașii următori, informează Mediafax.”Documentul cu scrisoarea președintelui prin care anunță că a declanșat procedura privind organizarea unui referendum național a fost dat întâi la presă, pentru că nu era făcut pentru Parlament. Era făcut ca să facă valuri în presă”, a scris Tăriceanu pe Facebook. Biroul Permanent va stabili care vor fi următorii pași, a mai spus Tăriceanu.
