Tăriceanu: PSD poate depune moțiune de cenzură pentru schimbarea guvernului



Președintele PNL, premierul Călin Popescu Tăriceanu, a declarat, ieri, după ședința Biroului Politic Central al partidului, că PSD ar putea apela la soluția moțiunii de cenzură dacă dorește schimbarea Executivului, răspunzând astfel solicitării PSD ca Guvernul să-și prezinte demisia de onoare.
„Transmit PSD faptul că partidele care sunt în opoziție au la îndemână moțiunea de cenzură. Pot să-și exercite această opțiune”, a declarat Tăriceanu, ca răspuns la solicitarea PSD.
De asemenea, Tăriceanu a precizat, răspunzând unei întrebări, că varianta alegerilor anticipate organizate simultan cu alegerile locale nu s-a discutat în PNL.