Tăriceanu: Dacă dorește schimbarea Guvernului, PSD poate depune moțiune de cenzură



Președintele PNL, premierul Călin Popescu Tăriceanu, a declarat, luni, după ședința Biroului Politic Central al partidului, că PSD ar putea apela la soluția moțiunii de cenzură dacă dorește schimbarea Executivului, răspunzând astfel solicitării PSD ca Guvernul să-și prezinte demisia de onoare.
„Transmit PSD faptul că partidele care sunt în opoziție au la îndemână moțiunea de cenzură. Pot să-și exercite această opțiune”, a declarat Tăriceanu, ca răspuns la solicitarea PSD.
De asemenea, Tăriceanu a precizat, răspunzând unei întrebări, că varianta alegerilor anticipate organizate simultan cu alegerile locale nu s-a discutat în PNL.
PSD cere demisia de onoare a Guvernului Tăriceanu pentru ca România să iasă din blocajul politic, instituțional, constituțional, economic și social, demisie care să ducă la alegeri parlamentare anticipate, eventual organizate odată cu cele locale.
Liderul PSD Mircea Geoană a declarat, luni, că acesta a fost singurul punct al ședinței Biroului Permanent Național al PSD și a anunțat convocarea unei ședințe de urgență a Comitetului Executiv al partidului, pentru miercuri. El a anunțat că PSD nu va vota niciun fel de restructurare propusă de Guvernul Tăriceanu și niciun fel de lege propusă de actuala putere.
Geoană a precizat, răspunzând unei întrebări, că dacă actualul Executiv va demisiona, în mod automat se merge pe devansarea calendarului alegerilor parlamentare, „spre cele locale”.
Liderul social-democrat a precizat că în BPN nu s-a discutat despre introducerea vreunei moțiuni de cenzură.
Surse din PSD au declarat, pentru MEDIAFAX, că liderii PSD au agreat, luni, aproape în unanimitate, propunerea avansată de președintele partidului, Mircea Geoană, în sensul declanșării alegerilor parlamentare anticipate simultan cu organizarea alegerilor locale, soluție care s-ar fi conturat în urma unor discuții purtate cu liberalii.