Tăriceanu: Boc nu a participat la nicio reuniune a Consiliului European, nu-l știe nimeni



Fostul prim-ministru Călin Popescu Tăriceanu a declarat, vineri, la Școala de vară a Tineretului Național Liberal (TNL), că actualul premier Emil Boc nu a participat la nicio reuniune a Consiliului European, adăugând că România este absentă la marile reuniuni la nivel european.
„Nu s-a dus la nicio reuniune a Consiliului European. Nu-l știe nimeni pe Boc. România este absentă la marile reuniuni la nivel european”, a afirmat Tăriceanu, precizând că la aceste întruniri România își poate pleda cauza.
El a precizat că la Consiliul European participă toți prim-miniștrii statelor membre ale Uniunii Europene.
Fostul prim-ministru Tăriceanu a afirmat că la astfel de reuniuni se discută probleme economice, iar România ar putea cere ajutor, stimuli, însă, atât timp cât șeful Executivului de la București nu participă, statele membre nu au cunoștință despre dificultățile țării.
În acest context, Călin Popescu Tăriceanu a susținut că România este singura țară din sud-estul Europei care se află în recesiune, în timp ce celelalte state au reușit să iasă din această situație.
România este a șaptea țară ca teritoriu în Europa și ar putea ajunge a șaptea putere economică, a mai spus fostul premier liberal.
Tăriceanu a criticat măsurile economice ale lui Boc, spunând că actualul prim-ministru ar putea scrie o carte despre ce măsuri nu trebuie luate în situație de criză cu acțiunile pe care le-a făcut.
„N-a făcut nimic Boc, nu știe ce să facă. Am auzit pe cineva spunând că este vuvuzeaua lui Băsescu”, a spus Călin Popescu Tăriceanu.