Fălticeni

“Târgul cadourilor de mărțișor”

În perioada 18 februarie-11 martie, la Muzeul Apelor “Mihai Băcescu” din Fălticeni se va desfășura “Târgul cadourilor de mărțișor”. Manifestarea este organizată de Grădinița Specială Fălticeni, împreună cu Asociația “Euroșansa For Life”, în parteneriat cu unitățile de învățământ din municipiul Fălticeni, și are ca scop strângerea de fonduri pentru copiii aflați în dificultate (probleme grave de sănătate) din Grădinița Specială și pentru acoperirea cheltuielilor necesare derulării acestui proiect.
“Sunt așteptați să participe cu lucrări originale și de calitate preșcolari și școlari din toate unitățile de învățământ din municipiul Fălticeni, sub coordonarea cadrelor didactice care manifestă dorința de a se alătura proiectului nostru sau copiii și tineri cu creații personale realizate în afara instituțiilor de învățământ”, ne-a declarat educatoarea prof. Mihaela Sandu, coordonatoarea proiectului.
“Târgul cadourilor de mărțișor” face parte din Proiectului educațional-umanitar “Șansa de a dărui!” inițiat de Asociația “Euroșansa For Life”.
Lucrările pot fi aduse la secretariatul Grădiniței Speciale sau la sediul Asociației până pe data de 20 februarie.

Recomandări

Evenimentul caritabil „Și tu poți fi Moș Crăciun”, ediția a XIII-a, la Câmpulung Moldovenesc. Sfințirea centrului „Theraspa Bucovina”

„Emoții în echilibru”, la final, un proiect care a adus bucurie, conștientizare și echilibru emoțional pentru copiii și părinții din Suceava

Campionii de la rugby, felicitați în cadrul unei gale care, se speră, va fi punctul de plecare spre Liga Națională