Capăt de drum

Tânăra pentru care părinții au refuzat transfuzia de sânge a murit aseară în spitalul din Suceava



Tânăra de 19 ani care pe data de 5 noiembrie a fost victima unui accident, după ce mașina în care se afla a fost lovită de un tren, și care nu a putut fi operată, întrucât familia a refuzat transfuzia de sânge, din motive religioase, a decedat aseară în Spitalul Județean „Sf. Ioan cel Nou” Suceava. Georgiana C. se afla în stare critică încă din momentul în care a ajuns la spital și chiar dacă medicii au făcut tot ce era omenește posibil, aseară nu au mai putut decât să constate decesul.
Accidentul a avut loc în comuna Ciprian Porumbescu, după ce mașina în care tânăra se afla a rămas blocată pe calea ferată și a fost lovită de un tren.
Fata a ajuns la spital, fiind diagnosticată cu traumatism cranio-cerebral cu edem, fracturi costale care i-au afectat plămânul stâng, dar și fracturi la picioare.
Chiar de la internare familia care face parte din cultul Martorii lui Iehova a semnat că nu este de acord cu transfuzia de sânge.
Avocatul Poporului s-a sesizat din oficiu în acest caz și a declanșat o anchetă, prin Biroul Teritorial Suceava, la Spitalul Județean „Sf. Ioan cel Nou” Suceava.
Potrivit Legii nr. 46/2003 privind drepturile pacientului, „în cazul în care pacientul necesită o intervenție medicală de urgență, consimțământul reprezentantului legal nu mai este necesar, iar în cazul în care furnizorii de servicii medicale consideră că intervenția este în interesul pacientului, iar reprezentantul legal refuză să își dea consimțământul, decizia este declinată unei comisii de arbitraj de specialitate în concordanță cu prevederile Cartei drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, art. 2, 3 și 4 și Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale“, se arată în motivarea autosesizării Avocatului Poporului.
Cel mai probabil, în cursul zilei de astăzi se va efectua și necropsia, iar medicii legiști trebuie să stabilească dacă transfuzia de sânge i-ar fi putut salva viața tinerei de 19 ani sau dacă nici măcar acest act nu ar fi avut vreo importanță în evoluția pacientei.



Recomandări

Copii cu cancer din toată țara, transferați la spitalul Clinic din Suceava pentru investigații de înaltă performanță

Copii cu cancer din toată țara, transferați la spitalul Clinic din Suceava pentru investigații de înaltă performanță
Copii cu cancer din toată țara, transferați la spitalul Clinic din Suceava pentru investigații de înaltă performanță

Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, l-a felicitat pe Gheorghe Șoldan pentru finalizarea cabinetului stomatologic pentru copii de la Spitalul Județean Suceava

A crescut numărul de cazuri de cancer pulmonar și scade vârsta de îmbolnăvire, avertizează șefa secției Oncologie de la spitalul din Suceava, dr. Alexandra Pușcașu

Medicul-șef al secției Oncologie de la Spitalul Clinic de Urgență „Sfântul Ioan cel Nou” din Suceava, dr. Alexandra Pușcașu
Medicul-șef al secției Oncologie de la Spitalul Clinic de Urgență „Sfântul Ioan cel Nou” din Suceava, dr. Alexandra Pușcașu