Viteza

Tânără de 18 ani transportată la spital după ce mașina în care se afla s-a răsturnat



Mașina răsturnată la Fântâna Mare
Mașina răsturnată la Fântâna Mare

O tânără în vârstă de numai 18 ani a suferit leziuni și a fost transportată la spital după un accident în care a fost implicată. Este vorba de un eveniment care a avut loc sâmbătă după-amiază, în zona localității Fântâna Mare. Tânăra se afla pe bancheta din dreapta față a unui autoturism marca VW care circula pe un drum comunal din Fântâna Mare. La volan se afla un tânăr, care într-o curbă nu a încetinit suficient de mult viteza, iar autoturismul a ieșit de pe șosea și a lovit un stâlp de lemn de susținere a cablurilor telefonice, iar apoi s-a răsturnat. Tânăra a ajuns la Unitatea Primire Urgențe a Spitalului Județean Suceava, unde s-a stabilit că are nevoie de 8-9 zile de îngrijiri medicale. Șoferul a fost testat cu aparatul etilotest, dar a indicat valoare zero. La fața locului au intervenit pompierii militari ai Detașamentului Fălticeni cu o autospecială pentru descarcerare și o ambulanță SMURD B2, cu sprijinul unui echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean Suceava.


Mașina răsturnată la Fântâna Mare
Mașina răsturnată la Fântâna Mare
Mașina răsturnată la Fântâna Mare
Mașina răsturnată la Fântâna Mare


Recomandări