Agresiune

Tânăr înjunghiat grav, la aniversarea zilei sale de naștere



Un tânăr în vârstă de 26 de ani a fost adus sâmbătă dimineață la Urgențele Spitalului Județean Suceava, după ce a fost înjunghiat în burtă, la aniversarea zilei sale de naștere, informează Biroul de Presă al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Suceava.
Petrecerea a avut loc la un bar din orașul Gura Humorului, unde sărbătoritul, Florin Catrinari, în vârstă de 26 de ani, din comuna Stulpicani, și-a invitat mai mulți prieteni.
În noaptea de vineri spre sâmbătă, în jurul orei 2.30, Florin Catrinari a plecat din bar cu prietenii săi și a revenit după aproximativ jumătate de oră, însoțit de alți trei tineri, unde, pe fondul unui conflict spontan – se arată în comunicatul poliției – l-a agresat pe un alt tânăr, Dimitrie Lehaci, în vârstă de 23 de ani, din orașul Frasin.
Scandalul a fost aplanat de barman, care i-a scos din local pe cei implicați.
Polițiștii fac cercetări pentru a se stabili ce anume s-a petrecut în fața localului, după ce sărbătoritul a fost înjunghiat. El a fost adus la spital cu o plagă înjunghiată în zona ombilicală, cu o parte din intestin ieșit în afară.
Potrivit cadrelor medicale, tânărul a fost supus de urgență unei intervenții chirurgicale, pentru refacerea peretelui abdominal.



Recomandări

Un tânăr de 25 de ani, acuzat de procurorii de la DIICOT că transformase traficul de droguri în serviciul său zilnic. Sex și droguri cu o fată de 14 ani

Un tânăr de 25 de ani, acuzat de procurorii de la DIICOT că transformase traficul de droguri în serviciul său zilnic
Un tânăr de 25 de ani, acuzat de procurorii de la DIICOT că transformase traficul de droguri în serviciul său zilnic