Lovit de o mașină

Tânăr de 16 ani, accidentat grav la săniuș

Un copil în vârstă de 16 ani a suferit o fractură de femur după ce, în timp ce se dădea cu sania, a fost lovit de o mașină. Accidentul s-a petrecut joi, în jurul orei 15.30, pe DJ 178, pe raza comunei Comănești.
Conform anchetei poliției, Ilie C., în vârstă de 41 de ani, domiciliat în Todirești, aflat la volanul unui autoturism, a lovit, într-o curbă la dreapta cu vizibilitate redusă, o sanie pe care se afla tânărul de 16 ani, care cobora din sens opus.
Medicii au estimat că minorul, domiciliat în localitatea Cenad, județul Timiș, necesită cel puțin 40-45 de zile de îngrijiri medicale.
Atât șoferul, cât și tânărul au fost verificați cu aparatul etilotest, rezultând că nu au consumat alcool.
Foarte probabil, șoferului nu i se va stabili culpă în producerea accidentului, asta deoarece sania nu avea ce căuta pe respectivul drum public.

Recomandări

Tânăr de 23 de ani, înregistrat de radar cu 152 de km/h în localitate, pe o porțiune pe care circulau și copii

Un tânăr de 21 de ani, care nu a adaptat viteza la carosabilul ud, autorul accidentului în care a fost implicat și un autobuz al TPL Suceava