Tâlhărit în spatele mănăstirii, după ce a fost ademenit cu o partidă de sex



Un bărbat din municipiul Suceava a fost tâlhărit, vineri după-amiază, în parcul din spatele
Mănăstirii „Sf. Ioan” din localitate, după ce a fost ademenit de una dintre femeile care cerșeau în zonă, cu o partidă de sex contra cost.
Bătut, fără bani și cu verigheta luată, bărbatul a sunat la 112, iar în câteva ore oamenii legii au reușit să-i rețină pe suspecți, așa-zisa prostituată și un amic-de al acesteia, ambii recidiviști.
Întreaga poveste s-a petrecut vineri, în jurul prânzului, atunci când victima, Constantin I., în vârstă de 50 de ani, a fost acostată în zona Mănăstirii „Sf. Ioan” de o tânără, care i-a cerut un leu.
Constantin I. i-a propus cerșetoarei să întrețină relații sexuale cu el, iar femeia a fost de acord, cei doi îndreptându-se spre parcul Șipote, din spatele lăcașului de cult.
În păduricea din spatele mănăstirii, cei doi amorezi au fost ajunși din urmă de un al treilea individ, care l-a lovit cu un băț pe bărbatul în vârstă de 50 de ani, după care a început să-i care cu pumni în zona feței și a corpului.
Potrivit unui comunicat de presă al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Suceava, Constantin I. a fost jefuit de două telefoane mobile, un ceas de mână, trei bijuterii din argint, două inele (printre care și verigheta) și o brățară, precum și un portofel în care avea documentele, cheile și suma de circa 65 de lei, prejudiciul fiind de circa 700 de lei.
La câteva ore după ce-au fost sesizați de tâlhăria petrecută în parcul Șipote, polițiștii Biroului de Investigații Criminale din cadrul Poliției Suceava au reușit să dea de urma suspecților, care sunt din Broscăuți, județul Botoșani, persoană fără adăpost.
Anchetatorii au reușit să recupereze și o parte din bunurile sustrase de la victimă, respectiv un telefon mobil, bijuteriile din argint, ceasul de mână și cheile.