Ediția a X-a

Tabără internațională de artă plastică „Lumina Nordului”

Tabără internațională de artă plastică „Lumina Nordului”
Tabără internațională de artă plastică „Lumina Nordului”

Consiliul Județean Suceava, Centrul Cultural Bucovina – Școala de Arte „Ion Irimescu” Suceava, organizează, în perioada 6 – 11 iulie a.c., la Mănăstirea Humorului, cea de-a X-a ediție a Taberei internaționale de artă plastică „Lumina Nordului”.
„Lumina Nordului” este o tabără tematică în care tinerii talentați, elevi ai Școlilor de Arte din țară și similare din străinătate, au posibilitatea să creeze într-un cadru organizat, sub îndrumarea unor artiști consacrați. Fiecare școală va selecta și desemna un participant (elev sau absolvent cu vârsta peste 18 ani) a cărui fișă de participare va fi avizată de școala pe care o reprezintă. Confirmarea participării, precum și tehnica de lucru (ulei, acuarelă) va fi făcută până la data de 3 iulie 2015, în vederea achiziționării materialelor necesare, care vor fi puse la dispoziția participanților gratuit de către organizatori. Fiecare participant va dona câte două lucrări (indiferent de numărul lucrărilor realizate), care vor fi evaluate de o comisie și care vor intra în inventarul Școlii de Arte „Ion Irimescu” Suceava. Ediția din acest an are tema „Popasuri bucovinene”, iar lucrările realizate în tabără vor face obiectul unei expoziții. Participanții sunt așteptați luni, 6 iulie a.c., la ora 11.00, la sediul Școlii de Arte „Ion Irimescu” Suceava, de unde vor pleca la Pensiunea „Floare de Colț” din localitatea Mănăstirea Humorului, locația stabilită pentru desfășurarea taberei. Participanții vor beneficia de prezența în tabără a unor artiști de renume în arta plastică românească pentru îndrumare. Relații suplimentare se pot obține la tel. 0230.551.372.

Recomandări

Premiul I și Aur pentru doi elevi din Câmpulung, la Concursul Național de Fizică, Astronomie și Astrofizică

Tineri pasionați de cosmos și știință, reuniți la Vatra Dornei, la Tabăra de Fizică, Astronomie și Astrofizică

Auditoriumul Colegiului de Artă Suceava, modernizat cu o investiție de 180.000 de euro, de Fundația Umanitară ASSIST și donatori