Estimare

Sute de profesori, așteptați azi la mitingul bugetarilor de la Prefectură

Sute de cadre didactice din județ sunt așteptate astăzi la mitingul bugetarilor, care va avea loc în fața Prefecturii cu începere de la orele 12:00.
Liderii de sindicat ai profesorilor din județ au anunțat că la mitingul de azi vor participa în număr mare, chiar dacă greva generală a fost spartă în multe dintre unitățile de învățământ.
Președintele Sindicatului Județean „Spiru Haret” din Suceava, Constantin Cernica, a declarat că la mitingul de astăzi vor participa peste 300 de cadre didactice membre ale sindicatului pe care îl reprezintă.
În afara dascălilor din Sindicatul Județean „Spiru Haret”, educația suceveană va fi reprezentată la mitingul din fața Prefecturii și de către cadre didactice din Sindicatul „Bucovina-Rădăuți”. Președintele acestei formațiuni sindicale, Gheorghe Șorodoc, a declarat ieri că va stabili numărul de profesori care vor participa la mitingul de azi în cadrul unei ședințe cu toți liderii de sindicat din școlile din zona Rădăuți.
La mitingul de azi sunt așteptați 1.000 de oameni din partea a patru confederații sindicale, din sistemul bugetar sucevean.

Recomandări

Clase supraaglomerate, cu peste 32 de elevi și multe posturi sacrificate, după măsurile de austeritate din educație

„Nemulțumirile angajaților din învățământ nu sunt simple și trecătoare stări de supărare”

„Nemulțumirile angajaților din învățământ nu sunt simple și trecătoare <stări de supărare>”
„Nemulțumirile angajaților din învățământ nu sunt simple și trecătoare <stări de supărare>”

Protest sindical împotriva intenției Guvernului de a reduce cheltuielile de personal în învățământ

Protest sindical împotriva intenției Guvernului de a reduce cheltuielile de personal în învățământ
Protest sindical împotriva intenției Guvernului de a reduce cheltuielile de personal în învățământ