Sute de mașini au fost oprite pentru control și sute de oameni au fost legitimați în cele două zile în care polițiștii au acționat în Rădăuți și zonele limitrofe.
Au fost constituite mai multe filtre rutiere, iar ”recolta” a fost bogată.
S-au dat 140 de amenzi, în valoare totală de peste 86.000 de lei, multe din ele, 64 la număr, pentru viteză.
Au fost și 13 șoferi care au rămas pietoni, cinci pentru viteză excesivă, cinci pentru nerespectarea semnelor de la calea ferată, doi pentru depășiri pe linie continuă și unul pentru consum de alcool.
Polițiștii spun că prin această acțiune s-au urmărit mai multe aspecte, respectiv:
– creșterea vizibilității polițistului în segmentul stradal, prevenirea săvârșirii de infracțiuni stradale sau cu impact mediatic;
– prevenirea stărilor de pericol pentru traficul rutier, disciplinarea conducătorilor auto și pietonilor;
– testarea conducătorilor auto care ridică suspiciuni cu privire la consumul de băuturi alcoolice sau alte substanțe interzise;
– verificarea autoturismelor înmatriculate în alte state cu privire la respectarea prevederilor legale de circulație pe drumurile publice;
– identificarea persoanelor care transportă marfă, material lemnos sau alte produse fără documente de proveniență și aviz de însoțire;
– identificarea persoanelor date în urmărire generală precum şi a celor care posedă mandate;
– prevenirea infracționalității juvenile și a victimizării minorilor prin identificarea elevilor care absentează de la cursuri, consumă băuturi alcoolice sau alte substanțe cu efect halucinogen ori frecventează sali de jocuri/pariuri sportive;
– combaterea oricăror fapte şi aspecte negative atât de natură contravențională cât și penală.
La acțiunea din zile de 19 și 20 martie au participat 58 de polițiști din cadrul Poliției Municipiului Rădăuți, 11 polițiști din cadrul Poliției Vicovu de Sus, 5 polițiști din cadrul Poliției Oraș Milișăuți, 2 jandarmi din cadrul Detașamentului de Jandarmi Rădăuți și două grupe de luptători din cadrul SAS Suceava.





