Elevi din cadrul Școlii Gimnaziale „Miron Costin” Suceava au transformat, ieri, pentru câteva minute, terenul de sport al școlii într-un imens ring de dans. Pe ritmurile melodiei „Happy” (Pharell Williams), efervescenți, energici și, mai ales, fericiți, copiii au reușit să provoace o epidemie de veselie în curtea unității de învățământ.
Pe lângă buna dispoziție creată, inițiativa elevilor a avut menirea de a transmite un mesaj de susținere pentru copiii cu dizabilități, acțiunea de ieri fiind circumscrisă Campaniei pentru educație globală, eveniment anual care se desfășoară în mai multe țări ale lumii, coordonat, în România, de Organizația „Salvați copiii”.
În acest an, campania are ca temă de interes accesul la o educație de calitate pentru copiii cu dizabilități, iar sub genericul ”Egalitate de drepturi! Egalitate de șanse!”, elevii și dascălii școlii au demarat o suită de activități tematice – lecții deschise în sălile de clase, o prezentare de postere și dansul „Happy”.
Dizabilitatea e un zid peste care se poate trece
Toată suflarea celei mai mari școli gimnaziale din județ și-a dat întâlnire în curtea școlii, la ora 12.00. Festivitatea a debutat cu alocuțiunea directorului unității, prof. Constantin Sîrghi, care a evidențiat importanța educației timpurii, primită în familie, dar și a celei dobândite în instituțiile de învățământ.
„Educația trebuie să fie un proces continuu, și nu realizat doar într-un program de la 8.00 la 12.00”, a evidențiat managerul unității.
Acesta a mai arătat că Școala „Miron Costin” este deschisă în a-i ajuta pe copiii cu dizabilități să facă pasul spre o viață normală.
Diagnosticat cu autism, elevul Dragoș Tudorache, din clasa a VIII-a, a recitat în fața auditoriului câteva strofe dintr-o poezie, dovedind că autismul nu este o sentință la izolare și că prin răbdare și stăruință neclintită se pot depăși impedimentele unui diagnostic nemilos. Colegii săi i-au răsplătit voința și perseverența prin ropote de aplauze.
La rândul său, adjunctul unității, prof. Dumitru Moraru, și-a exprimat speranța că „această activitate va fi una cu impact asupra elevilor și, astfel, fiecare dintre ei va duce mai departe mesajul nostru de toleranță și sprijin al copiilor cu dizabilități. Faptul că în școala noastră există elevi pe care încercăm să-i integrăm este, pentru noi, atât un câștig, cât și o provocare”.
Lanț uman în jurul școlii
După cuvântările gazdelor și ale invitaților, elevii s-au grăbit să arate că rezultatul orelor de pregătire pentru coregrafia piesei „Happy” este unul pe măsură. Ritmurile rapide ale piesei-fenomen i-a antrenat în iureșul distracției și veseliei, servind celor care i-au privit de pe margine o porție sănătoasă de vitalitate și optimism.
Elevii au fost entuziasmați de activitatea mai puțin obișnuită în care s-au implicat, dovadă stând numeroasele bisuri ale piesei ce a făcut furori încă de la apariție. Molipsiți de buna dispoziție a copiilor au fost și cei care au urmărit dansul lor de pe margine și care nu au așteptat mult până să imite dansul vesel.
Pentru ca mesajul activității de ieri să fie și mai puternic, elevii au format, la final, un lanț uman care a înconjurat clădirea unității de învățământ, ca simbol al puterii unității și armoniei.
Campanie pentru educație globală
Sute de elevi ai Școlii „Miron Costin” au dansat „Happy”, în semn de solidaritate pentru copiii cu dizabilități
