Sute de angajați din învățământ disponibilizați din 1 septembrie, FSLI dă inspectoratele în judecată



Sute de angajați din învățământ, personal nedidactic, au rămas fără locurile de muncă de la 1 septembrie, în urma unui ordin al ministrului Educației din 24 august, Federația Sindicatelor Libere din Învățământ anunțând că va acționa în instanță inspectoratele școlare, pentru încălcarea legilor.
Reprezentanții Ministerului Educației susțin că a fost nevoie de această reducere de personal pentru a face economii la buget în cadrul celor 42 de Case ale Corpului Didactic prin desființarea în șase zile a sute de posturi de administratori, fochiști, secretare, șoferi, paznici sau documentariști, se arată într-un comunicat de miercuri al Federației Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI).
„Noi ne întrebăm ce economii vor fi realizate, în condițiile în care, după micșorarea cu 25 la sută a salariilor, acești angajați câștigă în medie 600 de lei? În plus, atribuțiile personalului auxiliar și nedidactic vor fi preluate de personalul didactic, ceea ce este umilitor, dacă ne gândim că munca unei femei de serviciu sau secretare, de exemplu, va fi făcută de un metodist sau un cadru didactic, fără bani în plus”, susțin reprezentanții FSLI.
Prin aceste reduceri de personal, activitatea în aceste instituții va avea de suferit, iar numărul șomerilor va crește, consideră reprezentanții FSLI.
„Atragem atenția pe această cale că angajatorul, la presiunea ordinului dat de Ministerul Educației, nu a respectat prevederile contractului colectiv de muncă unic la nivel național care stabilește o perioadă de preaviz de 20 de zile și nici pe cele ale Codului Muncii, prin care concedierea unor angajați se face cu respectarea perioadei de preaviz de minimum 15 zile”, mai scriu reprezentanții FSLI.
În aceste condiții, FSLI anunță că va acționa în instanță angajatorul, pentru nerespectarea prevederilor legislative privind desființarea acestor posturi.
Cu problema reducerilor de personal auxiliar și nedidactic se confruntă și universitățile, cărora le-a fost încălcată autonomia. La nivelul învățământului superior vor fi desființate 400 de posturi, ocupate de paznici, femei de serviciu sau bucătărese, potrivit sursei citate.