Scenariu înfiorător

Suspiciuni de omor în cazul unei femei care a ars de vie într-un beci



Incendiul în care femeia și-a pierdut viața s-a petrecut pe 16 decembrie
Incendiul în care femeia și-a pierdut viața s-a petrecut pe 16 decembrie

Femeia din comuna Moldovița care a ars de vie într-o anexă a locuinței mamei sale, nenorocire petrecută pe 16 decembrie, ar putea fi victima unui cumplit omor. Varianta inițială, constatată atât de pompieri, cât și de polițiști, a fost că femeia a intrat într-o anexă din gospodăria mamei sale, care acoperea un beci, pentru a fuma o țigară, iar de la aceasta din urmă ar fi izbucnit un incendiu nimicitor. Ulterior, însă, au apărut câteva elemente care aruncă serioase semne de întrebare asupra variantei inițiale.
După cum a relatat Monitorul de Suceava în ediția din 17 decembrie a.c., în ziua precedentă, în jurul orei 11.00, la Inspectoratul pentru Situații de Urgență Suceava s-a anunțat izbucnirea unui incendiu în comuna Moldovița, pe proprietatea Paraschivei Darie. Echipele de intervenție au găsit în flăcări o anexă ce acoperea un beci, iar la câțiva metri distanță, în zăpadă, era cadavrul unei femei, identificată ulterior ca fiind Maria Darie, de 52 de ani, fiica proprietarei, care locuia împreună cu concubinul, Viorel Moisiuc, la mama sa. Din ancheta oficială a pompierilor a rezultat că o țigară ar fi declanșat un incendiu, care s-a extins printre furajele din anexă, iar femeia, care s-ar fi ascuns în beci pentru a fuma pe ascuns, a fost cuprinsă de flăcări și nu s-a mai putut salva. Ea a reușit doar să iasă din anexă și să se arunce în zăpadă, unde a și fost găsită moartă, cu arsuri foarte grave pe aproape tot corpul.
Nemulțumirile și semnele de întrebare ale membrilor familiei
Din punctul de vedere al familiei aceste constatări preliminare ale organelor de anchetă sunt niște aberații.
„Această femeie a fost condamnată la moartă cu cruzime, suntem convinși de asta. Ea era hotărâtă să se despartă de concubin, iar el nu a suportat gândul. Există imagini surprinse de o cameră video din sat în care el (n.r. – Viorel Moisiuc) apare mergând foarte precipitat și grăbit la scurt timp după incendiu. Credem că el a închis zăvorul de la beci și apoi a împrăștiat benzină și a dat foc. Incendiul a fost extrem de puternic, nu putea să se extindă atât de repede de la o țigară. Ancheta preliminară a fost făcută superficial și nu ne vom lăsa până nu se va afla adevărul. Dacă există un vinovat acesta trebuie să plătească pentru o viață luată într-un mod atât de cumplit”, ne-a declarat Gheorghe Darie, fratele victimei.
Cercetarea la fața locului, reluată după înmormântarea femeii
La cererea familiei, pe 20 decembrie, după înmormântare femeii, criminaliști ai poliției au revenit la locul incendiului, căutând noi elemente care să lămurească în ce împrejurări a murit Maria Darie. A fost vorba practic de o recercetare la fața locului.
Surse judiciare au precizat pentru Monitorul de Suceava că ancheta este departe de a fi lămurită, după recercetare apărând suspiciuni de omor, fără însă a exista vreo certitudine în acest sens. Concret, există o înregistrare video de la o benzinărie, în care într-adevăr apare concubinul femeii decedate și câțiva martori care spun că l-au văzut imediat după incendiu și că se comporta în mod suspect. Aspectul legat de zăvorul ușii de la beci nu a putut fi însă lămurit, iar varianta împrăștierii de elemente combustibile este considerată puțin probabilă.
O expertiză pirogenică, cerută de anchetatorii de la Poliția municipiului Câmpulung Moldovenesc, ar putea aduce lămuriri, de asemenea fiind luată în calcul și testarea bărbatului cu detectorul de minciuni.