Surprizele unei pivnițe medievale

– O pivniță care „a surprins prin mărime și imensa cantitate de arsură”
– Locuința cu pivniță se circumscrie zonei locuite de vechea comunitate armeană din Suceava
– Un fragment de ceramică de Iznik datează perioada de după anul 1485
Un colectiv de arheologi alcătuit din Florin Hău, Ștefan Dejan și Monica Dejan, din cadrul Complexului Muzeal Bucovina, a semnalat săptămâna trecută, într-o parcelă situată în zona de întretăiere a străzilor Dragoș Vodă și Mihai Eminescu din municipiul Suceava, existența unui complex arhitectonic de vârstă medievală. Săpăturile, efectuate de o firmă suceveană pentru realizarea fundațiilor unui nou ansamblu de locuințe, au scos la iveală un strat de arsură care a intrat în atenția arheologilor. Urmele au conturat, prin decopertare, perimetrul unei pivnițe care, așa cum a declarat Florin Hău, „a surprins prin mărime și imensa cantitate de arsură”.
Pivnița, deasupra căreia a existat o locuință care a fost incendiată, se înscrie în categoria medie-mare, având dimensiunile 6 x 4,4 m. Florin Hău spune că este „mai puțin obișnuită o locuință atât de mare, într-o zonă care se află destul de departe de centrul istoric vechi al Sucevei”. El consideră că această locuință cu pivniță se circumscrie zonei locuite de vechea comunitate armeană din Suceava, armenii fiind cei care, urmând calea comerțului, au fost atestați prin documente ca fiind prezenți în zonă înainte de întemeierea statului feudal Moldova, Nicolae Iorga considerându-i ca fiind „oarecum părinții Moldovei”.
De fapt, unul din documentele de atestare a Sucevei ca oraș și cetate (care succede scrisorii semnate, la data 10 februarie 1388, de Petru I Mușatinul, pe care acesta o adresa regelui Poloniei, Vladislav) a fost emis în același an, la data de 18 august, de către catolicosul armenilor, Theodoros al II-lea, și consemna supunerea armenilor din mai multe orașe, între care și Suceava, jurisdicției scaunului episcopal de la Liov.
Pivnița, descoperită de arheologii suceveni, este însă dintr-o perioadă mai târzie, cronologia fiind oferită de un fragment de ceramică de Iznik (vechea cetate Niceea), Florin Hău spunând că este vorba de perioada de domnie a lui Ștefan cel Mare, de după anul 1485. Ca particularități ale construcției s-au identificat urme de „lipitură din lut și pleavă”, aplicată probabil pe părțile din interior și exterior ale pereților din bârne, precum și „un soi de pomosteală” (amestec diluat din lut și apă), cu care a fost uns peretele la exterior.
Perimetrul pivniței a fost golit de întreaga cantitate de arsură, din care s-au recuperat, așa cum ne-au spus arheologii, „părți importante din sobă” („fragmente de cahle destul de frumoase ca exponate patrimoniale”, cum a subliniat Florin Hău), ceramică de epocă, un degetar din bronz și „feroneria intactă a locuinței” (balamale, cuie, scoabe, cercuri de fier de diferite dimensiuni, cu rol de armături pentru structurile din lemn). Cercetările se efectuează în continuare, până în prezent fiind descărcată de sarcină arheologică numai partea de vest a parcelei.